Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Back to Black", filmul biografic despre Amy Winehouse, contestat înainte de lansare. Prietenii cântăreței spun că este un scenariu macabru

Cel mai recent film biografic despre Amy Winehouse face valuri, deşi încă nu a fost lansat. Prietenii artistei spun că pelicula se concentrează doar pe părţile negative, care nu o reprezintă, precum dependenţa de droguri. În plus, fanii au remarcat şi faptul că actriţa principală nu prea seamănă cu solista moartă în 2011. 

de Redactia Observator

la 12.01.2024 , 20:11

Back to Black se anunţă a fi unul dintre cele mai controversate filme ale anului, cu Marisa Abela în rol principal. Producătorii spun că pelicula prezintă povestea din perspectiva artistei şi că o prezintă pe femeia din spatele vedetei internaţionale.

Un scenariu macabru

Prietenii ei vorbesc însă de un scenariu macabru, care pune accent pe părţile negative ale vieţii lui Amy. Anul trecut, cunoscuţii ei au fost furioşi când au aflat că mai multe scene de înmormântare au fost filmate chiar în cimitirul în care se odihneşte fosta solistă. Iar partea despre supradoza de droguri care a trimis-o la spital a fost turnată în fostul ei apartament.

Vezi și

Filmul, care va fi lansat în mai, tratează şi relaţia lui Amy Winehouse cu fostul ei soţ, una care a inspirat albumul Back To Black. Cunoscuţii cuplului spun că actorii nu seamănă deloc cu persoanele reale. Tatăl fostei cântăreţe este singurul care a sprijinit filmul. Amy Winehouse a murit acum 13 ani, din cauza consumului excesiv de alcool. Viaţa şi cariera ei a inspirat două documentare, inclusiv unul premiat cu Oscar în 2015.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "Back to Black", filmul biografic despre Amy Winehouse, contestat înainte de lansare. Prietenii cântăreței spun că este un scenariu macabru