Băiețel născut de doar câteva ore, ucis și aruncat într-o pădure, lângă o cunoscută stațiune de schi din Germania
Descoperire de groază într-o pădure din districtul Traunstein, Germania, în apropierea cunoscutei stațiuni de schi Ruhpolding. Un trecător a dat peste un nou-născut, care zăcea fără suflare în spatele unui zid, pe o cărare ce duce spre lacul Förchensee. Poliția a demarat o anchetă pentru crimă.
Cadavrul bebelușului a fost găsit duminică după-amiază, în jurul orei 12.20, iar o reconstituire inițială arată că nou-născutul fusese abandonat în pădure cu puțin timp înainte de a fi găsit. Copilului i s-a făcut imediat autopsia, existând indicii ale unei morți violente, scrie Bild.
Acum, Parchetul și Poliția din Traunstein cer ajutorul oamenilor, în legătură cu orice informație care ar putea avea legătură cu oribila crimă.
Fetiță de 13 ani, găsită inconștientă, legată, într-o pădure din vestul Germaniei
La mijlocul lunii trecute, un alt caz înfiorător șoca Germania, după ce un muncitor în construcții a descoperit, într-o pădure din Münster, în vestul țării, lângă o cărare, o fată de 13 ani, legată la mâini cu un cablu. Copila zăcea inconștientă lângă un copac.
Eleva de clasa a opta era în drum spre școală când a fost atacată, polițiștii găsind în apropiere bicicleta, dar și rucsacul fetei. Poliția, care a calificat cazul ca fiind unul "neobișnuit", a izolat zona și a desfășurat câini în căutarea unor indicii care să facă lumină asupra incidentului. Ce s-a întâmplat exact este deocamdată neclar. Mai ales că fata nu-și amintește nimic.
Atunci, ca și acum, anchetatorii au făcut apel către cei care au informații despre ce s-a întâmplat să meargă la cea mai apropiată secție de poliție.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰