Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ghinioanele se ţin lanţ de Florin Salam! După ce i-au fost confiscaţi banii în aeroport în New York, manelistul riscă acum acuzaţii grave

Cei o sută de mii de dolari, confiscaţi de vameşii americani, ar putea fi cea mai mică problemă a lui Florin Salam, după turneul din Statele Unite. Pentru că nu a declarat banii obţinuţi, aparent, din dedicaţii, manelistul ar putea fi anchetat pentru fapte grave ca evaziune fiscală, fals în declaraţii şi chiar spălare de bani.

de Redactia Observator

la 26.02.2017 , 19:54

Cei o sută de mii de dolari, confiscaţi de vameşii americani, ar putea fi cea mai mică problemă a lui Florin Salam, după turneul din Statele Unite. Pentru că nu a declarat banii obţinuţi, aparent, din dedicaţii, manelistul ar putea fi anchetat pentru fapte grave ca evaziune fiscală, fals în declaraţii şi chiar spălare de bani.

Cunoscut în toată Europa şi personaj chiar şi într-un documentar BBC, obiceiul dedicaţiilor pe bani grei l-ar putea costa pe Florin Salam. libertatea.

Pentru că a încercat să iasă din Statele Unite cu peste o sută de mii de dolari nedeclaraţi şi neimpozitaţi, manelistul riscă să fie anchetat pentru fapte grave.

Vezi și

Salam şi-ar fi dat singur foc la valiză, susţine fostul lui impresar. Le-ar fi spus cu nonşalanţă americanilor că a mai făcut-o.

Pe acelaşi subiect

Regele Manelelor şi-a angajat deja un avocat. E dispus să îi convingă pe americani că avea la el bani munciţi. Ba chiar îi vrea înapoi.

Aventura lui Salam pe pământ american părea să fie cel mai frumos lucru pe care l-a trăit manelistul în ultima vreme. Plecat cu un contract pentru un turneu de caritate de o lună, împreună cu soţia şi 10 instrumentişi, Salam lua în calcul să se mute peste Ocean.

Visul american al lui Salam ar putea, totuşi, să mai aştepte. Pentru isprava lui, ar putea primi interdicţia de a intra în Statele Unite, cel puţin pentru o vreme. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Ghinioanele se ţin lanţ de Florin Salam! După ce i-au fost confiscaţi banii în aeroport în New York, manelistul riscă acum acuzaţii grave