Video Bitcoin a ajuns la un nivel minim pentru ultimii doi ani. Pierderi de peste 250 de miliarde de dolari la nivel global
Prăbuşire dramatică pe piaţa criptomonedelor. Cotaţia Bitcoin a scăzut la 16.000 de dolari, cel mai redus nivel din 2020. Reacţia a fost în lanţ: şi alte criptomonede mai mici au intrat în declin. Mulţi investitori au rămas chiar şi fără jumătate din portofoliu. Motivul deprecierii este legat în principal de vânzarea unei platforme de schimb de criptomonede al cărui fondator a pierdut 16 milioane de dolari. Firma a fost vândută unei companii rivale. Estimările arată că din piaţă au dispărut peste 250 de miliarde la nivel global.
Cotaţia bitcoin a scăzut miercuri la 16.148 dolari, cel mai redus nivel începând din 2020, provocând declinul altor criptomonede mai mici, după informaţiile privind problemele de lichiditate la una dintre cele mai mari platforme de tranzacţionare cripto, FTX, transmite DPA. În urmă cu un an, cea mai importantă monedă digitală înregistra un nivel record - 69.000 dolari - dar în două zile a scăzut cu 23%.
La doar o zi după ce anunţase planificata achiziţie a rivalei FTX, platforma de tranzacţionare cripto Binance a renunţat la preluare, provocând un declin accentuat al bitcoin, pe fondul îngrijorările investitorilor privind stabilitatea acestui sector. După încheierea şedinţei de miercuri a Bursei de la New York, Binance a confirmat că nu mai achiziţionează FTX, deoarece dificultăţile platformei depăşesc capacitatea companiei de a ajuta.
În plus, Autoritatea de supraveghere a pieţei de capital din SUA (U.S. Securities and Exchange Commission - SEC) investighează modul în care FTX a gestionat fondurile clienţilor, în urma problemelor de lichiditate, şi activităţile de creditare cripto.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰