Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bizoni evadați între mașini și locuințe

Un grup de bizoni i-a făcut pe locuitorii unui orăşel din statul New York să se creadă transportaţi în Vestul Sălbatic

de Redactia Observator

la 25.04.2015 , 08:49

Un grup de bizoni i-a făcut pe locuitorii unui orăşel din statul New York să se creadă transportaţi în Vestul Sălbatic

Masivele animale, evadate de la o fermă, au traversat un râu şi mai multe şosele şi au ajuns în preajma locuinţelor. Finalul a fost tragic: bizonii au fost împuşcaţi deoarece capturarea lor în viaţă era aproape imposibilă. 

Scăpaţi din ţarcul unei ferme unde erau crescuţi pentru carne, bizonii şi-au amintit de instinctele strămoşilor lor născuţi în libertate. Au traversat înot râul Hudson şi au trecut peste o şosea majoră, din fericire fără să provoace niciun accident. Au hoinărit apoi în voie până au ajuns în apropierea unor şcoli, dar aici au devenit un real pericol.

Vezi și

Poliţiştii s-au străduit să captureze animalele şi au apelat chiar şi la un elicopter, dar mai abili s-au dovedit câţiva vânători angajaţi de proprietarul fermei. Aceştia au început să tragă asupra bizonilor de îndată ce-i zăreau. Dar focurile de armă dezordonate erau, şi ele, o ameninţare aşa că, la fel ca în Vestul Sălbatic, şeriful a trebuit să intervină.

Vânătorii nu s-au lăsat, însă, până nu au lichidat toţi bizonii fugari. Unii localnici mai buni la suflet s-au mirat că nu s-au folosit tranchilizante dar specialiştii au explicat că acestea nu ar fi avut niciun efect, deoarece bizonii au pielea prea groasă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Bizoni evadați între mașini și locuințe