Boeing va dezvolta avionul F-47, noua aeronavă de vânătoare de generația a șasea
Preşedintele american Donald Trump a acordat vineri companiei Boeing contractul pentru dezvoltarea celui mai sofisticat avion de luptă al Forţelor Aeriene ale SUA de până acum, numit F-47, învingând în competiţie compania Lockheed Martin, într-un program în valoare de peste 20 de miliarde de dolari.

F-47 va înlocui actualul F-22 Raptor şi va fi un avion cu pilot care va putea combate alături de drone autonome. Programul NGAD a pornit din studii iniţiate în 2014 de DARPA (agenţia Pentagonului pentru tehnologii emergente).
F-47 este considerat primul avion de generaţia a şasea şi este aşteptat să intre în serviciu în anii 2030. Este conceput ca ”o familie de sisteme” – un avion cu pilot sprijinit de aeronave fără pilot – pentru a contracara ameninţările din partea Chinei şi Rusiei.
Contractul actual de dezvoltare are o valoare de peste 20 de miliarde de dolari, dar Boeing ar putea primi comenzi în valoare de sute de miliarde de dolari pe parcursul programului.
F-35 Lightning II
- Și-a ucis fostul iubit în timp ce întrețineau relații intime. Mama bărbatului din SUA i-a găsit cadavrul...
- Un jurnalist american a primit din greșeală pe Signal planuri secrete de război ale Pentagonului, chiar de la Casa...
- Bolojan: "E posibil să avem o amânare pentru programul Visa Waiver". Când ar putea veni răspunsul oficial
- ANIMAŢIE. Teritoriile ucrainene cerute de Putin pentru a face pace. Rusia ar veni la 200 km de România
- Erdogan şi-a trimis rivalul într-o închisoare de maximă securitate. Ekrem Imamoglu, demis şi din funcţia de...
F-35 este cel mai avansat avion de luptă al SUA aflat în serviciu, cu tehnologie stealth, manevrabilitate ridicată şi senzori avansaţi. Selectat de Forţele Aeriene în 2001, a intrat în serviciu în 2016. Este un avion de generaţia a cincea.
Peste 1.100 de F-35 au fost livrate la nivel global. SUA intenţionează să achiziţioneze 1.763 de unităţi doar pentru Forţele Aeriene.
Este folosit de 19 ţări: Australia, Belgia, Canada, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Coreea de Sud, România, Singapore, Elveţia, Regatul Unit şi SUA.
F-22 Raptor
Avion de superioritate aeriană, capabil de ”lovitură din prima” (first-shot, first-kill). Intrat în serviciu în 2005, a efectuat prima misiune de luptă în 2006. Au fost comandate mai puţin de 200 de unităţi. Doar SUA operează F-22.
Deşi destinat luptei aeriene, prima sa victorie aer-aer a fost în 2023, când a doborât un balon de supraveghere chinez.
F-16 Fighting Falcon
Conceput în anii 1970 ca avion de superioritate aeriană, a evoluat într-un avion multi-rol de generaţia a patra. Peste 800 de unităţi modernizate sunt încă în serviciu în SUA. Aproximativ 4.600 de F-16 au fost produse până în 2019.
Operat de peste 25 de ţări, inclusiv: Argentina, Bahrain, Belgia, Bulgaria, Chile, Egipt, Grecia, Indonezia, Irak, Israel, Iordania, Maroc, Oman, Pakistan, Polonia, Portugalia, România, Singapore, Slovacia, Coreea de Sud, Taiwan, Thailanda, Turcia, Ucraina, Emiratele Arabe Unite şi SUA. Ucraina a început să utilizeze F-16 în 2024, în conflictul cu Rusia.
F-15 Eagle / Strike Eagle
SUA operează două versiuni ale F-15: una cu un singur loc pentru superioritate aeriană şi alta cu două locuri pentru atac şi interdicţie.
Prima variantă a zburat în 1972. Cea mai nouă, F-15EX, a intrat în serviciu în 2024. SUA are în dotare aproape 300 de F-15.
A avut un rol major în conflictul din Golf (1991), fiind responsabil pentru doborârea a 39 de avioane irakiene. Utilizat şi de Israel, Arabia Saudită, Japonia, Qatar, Singapore şi Coreea de Sud.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰