Boris Nemţov se afla cu un fotomodel ucrainean atunci când a fost ucis
Boris Nemţov, opozantul rus ucis vineri seară în centrul Kremlinului, se afla alături de un fotomodel ucrainean, în vârstă de 23 de ani, cu care presa susţine că politicianul avea o relaţie de mai bine de patru ani
Boris Nemţov, opozantul rus ucis vineri seară în centrul Kremlinului, se afla alături de un fotomodel ucrainean, în vârstă de 23 de ani, cu care presa susţine că politicianul avea o relaţie de mai bine de patru ani
Fostul vicepremier rus Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, se afla alături de fotomodelul Ana Duriţkaia vineri seară, atunci când a fost ucis, transmite presa rusă. Tânăra, în vârstă de 23 de ani, este acum principalul martor în cazul de asasinat al politicianului care a fost ucis vineri seară, în apropierea Palatului Kremlin din Moscova.
Nemţov a fost împuşcat de patru ori, în spate, în jurul orei locale 23.31. Presa rusă scrie acum că Duriţkaia era amanta lui Nemţov. Ea s-ar fi întâlnit cu Nemţov vineri seară, în Magazinul Universal Central din capitala Rusiei, unde cei doi au luat cina într-un restaurant din complexul comercial.
Femeia, care abia ajunsese la Moscova de la Kiev, a povestit că l-a aşteptat pe acesta de la ora 22.00 în cafeneaua Bosco-café din mall şi că au mâncat pe la ora 23.00. Apoi, cei doi au mers pe jos spre podul din apropierea Kremlinului, îndreptându-se către o clădire rezidenţială de lux din apropierea palatului prezidenţial, unde Nemţov avea un apartament. Pe drum, când cei doi se aflau pe Bolşoi Moskvoretki, o maşină albă a oprit lângă ei.
Deşi anterior s-a scris că Nemţov a fost împuşcat din maşină sau de un bărbat care a coborât în maşină, se pare că, de fapt, atacatorul pândea sub o pasarelă a podului, l-a împuşcat în spate şi apoi a urcat în maşina care oprise doar pentru a-l lua de acolo pe asasin.
Politicianul era căsătorit cu Raisa Ahmetova Nemeţova şi avea patru copii cu trei femei diferite. Jurnaliştii ruşi scriu că relaţia dintre Nemţov şi fotomodelul ucrainean a început în urmă cu mai bine de patru ani, când ea avea 19 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰