Brexit-ul există şi se va întâmpla în curând. Marea Britanie a anunţat data la care va ieşi din Uniunea Europeană
Marea Britanie a anunţat oficial data la care părăseşte Uniunea Europeană. 29 martie este ziua Brexitului. Practic, peste 9 zile, Guvernul britanic condus de Theresa May va activa articolul 50 al Tratatului de la Lisabona.

Declansarea Brexitului deschide o perioadă de negocieri de ieşire din UE, care ar urma să dureze cel mult doi ani. În acest interval de timp, reprezentanţii Uniunii şi decidenţii britanici vor stabili exact cum vor coopera politic şi economic în viitor.
Deja, la Londra sunt tot mai puternice vocile care cer o serie de excepţii după despărţirea de UE, cum ar fi păstrarea aceloraşi condiţii pentru personalul medical venit să lucreze din străinătate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰