ALEGERI SUA 2016. Candidat SURPRIZĂ la Casa Albă. Printre obiectivele sale, chipul liderului trupei Motorhead să fie sculptat pe Muntele Rushmore
ALEGERI SUA 2016. Alegerile pentru preşedinţia SUA se apropie, iar principalii candidaţi, Hillary Clinton și Donald Trump, duc o luptă strânsă pentru a câştiga scaunul de la Casa Albă. Iată însă că un candidat surpriză şi-a anunţat intenţia de a se bate cot la cot cu cei doi.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
ALEGERI SUA 2016. Alegerile pentru preşedinţia SUA se apropie, iar principalii candidaţi, Hillary Clinton și Donald Trump, duc o luptă strânsă pentru a câştiga scaunul de la Casa Albă. Iată însă că un candidat surpriză şi-a anunţat intenţia de a se bate cot la cot cu cei doi.
ALEGERI SUA 2016. Este vorba despre nimeni altul decât rockerul Alice Cooper, celebru printre altele pentru hit-ul ''House on Fire'' (''Casa în flăcări''). Acesta a anunțat că vrea să ajungă lider la Casa Albă şi că va candida cu sloganul ''Un om tulbure pentru vremuri tulburi''.
ALEGERI SUA 2016. Muzicianul în vârstă de 68 de ani, devenit un personaj controversat pentru show-urile sale cu tente horror, a dezvăluit pe website-ul dedicat campaniei sale pentru Casa Albă că dorește ca pe Muntele Rushmore — unde se află memorialul dedicat primilor 150 de ani din istoria țării și care îi înfățișează pe președinții George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln și Theodore Roosevelt — să fie sculptat și chipul liderul trupei Motorhead, Lemmy Kilminster, decedat la 28 decembrie 2015.
ALEGERI SUA 2016. De asemenea, dacă va ajunge președinte, Alice Cooper vrea ca pe bancnota de 50 de dolari să apară figura actorului de comedie Groucho Marx. Mai mult, în platforma-program a solistului este menționată și intenția acestuia de a impune Marii Britanii ca pe bancnota de 20 de lire să fie tipărit chipul actorului Peter Sellers.
ALEGERI SUA 2016. Până acum, campania lui Alice Cooper s-a bazat mai mult pe vânzarea de obiecte promoționale și pe reeditarea piesei ''Elected'', din 1972, un hit din perioada campaniei de realegere a lui Richard Nixon la Casa Albă. Cooper, solistul unor piese care au făcut istorie precum "I'm Eighteen", "School's Out" și "No More Mr. Nice Guy", s-a descris în trecut ca fiind apolitic. În 2004 el a criticat muzicienii care au luat parte la campania lui John Kerry împotriva lui George W. Bush, spunând că rockul și politica nu ar trebui să se amestece.
ALEGERI SUA 2016. Potrivit revistei Rolling Stone, Cooper a declarat, într-un interviu la începutul acestei luni, că la alegerile din acest an va scrie pe buletinul de vot numele actorului Tom Hanks. ''O să votez cu Tom Hanks. Cred că ar fi un președinte grozav'', a spus controversatul artist. Un alt muzician cunoscut, rapperul Kanye West, a promis că va candida la alegerile prezidențiale din SUA, în 2020.
Sursa: Agerpres
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰