Video Capodoperă de Botticelli, la un pas să fie compromisă. Ecologiştii şi-au lipit mâinile de tabloul ''Primavera'' în semn de protest
Panică în Galeria Uffizi, din Florenţa. O capodoperă creată de Botticelli a fost la un pas să fie distrusă. Doi ecologişti şi-au lipit palmele de tabloul ''Primavera'' în semn de protest faţă de lipsa de acţiune a autorităţilor în faţa schimbărilor climatice.
După doar câteva minute, paznicii au reuşit să îi înlăture pe cei doi de lângă opera de artă realizată la finalul secolului al 15-lea. Reprezentanţii muzeului au explicat că pictura este protejată de un geam, astfel că pânza nu a fost atinsă. Activiştii spun că s-au documentat înainte şi au folosit un lipici care să nu afectează nici geamul, nici ramele. Proteste similare ale activiştilor pentru mediu au avut loc şi în muzee din Marea Britanie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰