Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Centrul Parisului a devenit "fortăreaţă" înaintea JO 2024. Oamenii se plâng că turismul e la pământ

Centrul Parisului a devenit o fortăreaţă. Mii de bariere au fost amplasate în cele mai importante puncte turistice, cu doar câteva zile înainte de Jocurile Olimpice. Intrarea, păzită de poliţişti, se face doar cu un cod QR prin care sunt verificate datele personale. Turiştii sunt descurajaţi de noile măsuri, iar proprietarii de restaurante şi hoteluri se plâng că n-au avut niciodată un sezon atât de prost. 

de Redactia Observator

la 23.07.2024 , 22:00

Turiştii veniţi la Paris pentru Jocurile Olimpice nu şi-au imaginat că vor vedea Turnul Eiffel printre gratii de metal. De-alungul râului Sena, autorităţile au amplasat peste 44.000 de bariere înalte de aproape 2 metri, ca să securizeze perimetrul pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de vineri.

Cum poate fi vizitat Parisul înaintea JO 2024

Cei care vor să vadă Muzeul Louvre trebuie să treacă printr-o verificare mai ceva ca la aeroport. Fără un cod QR care să conţină date personale - motivul călătoriei, nume, prenume, adeverinţă de angajat şi o fotografie de tip paşaport - oamenii nu mai au acces în centrul Parisului. 

Vezi și

"În mod normal, putem să trecem printr-o zonă ca asta, doar că trebuie să avem două coduri QR plus codurile QR ale pasagerilor. Până la urmă, e foarte greu", spune Lester, şofer. "Nu sunt din Paris, am venit pentru câteva zile, ca să-mi văd prietenii. Nu am un cod QR. Este adevărat că deplasarea fără unul este foarte complicată. Este plictisitor, ca să zicem. E foarte problematic", mărturiseşte Amelie, turistă.

Pe acelaşi subiect

Cei care intră în zonele vizate fără un cod QR riscă o amendă de 135 de euro. Deoarece întreg procesul de verificare durează prea mult, turiştii se mulţumesc cu atracţiile de la periferia capitalei. Pentru proprietarii de restaurante şi hoteluri din inima Parisul, fiecare zi fără turişti îi apropie de faliment. 

  • Salah, ospătar: De când au instalat barierele, am avut o scădere semnificativă a vânzărilor. Nu avem de muncă. De-abia aşteptăm Jocurile Olimpice, dar, până la urmă, ar fi fost mai bine să aibă loc în altă parte. 
  • Reporter: Ce sperie clienţii?
  • Salah, ospătar: Barierele! Au impresia că sunt în cuşti! 

Flacăra Olimpică a ajuns în Clairefontaine, purtată cu mândrie de selecţionerul Franţei, Didier Deschamps. Organizatorii au pregătit o altă surpriză. Rapperul american Snoop Dogg va purta flacăra olimpică în timpul ceremoniei, în faţa celor aproape 11.000 de atleţi. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?
Observator » Ştiri externe » Centrul Parisului a devenit "fortăreaţă" înaintea JO 2024. Oamenii se plâng că turismul e la pământ