Ceremonie impresionantă la Washington, în memoria fostului senator John McCain
Ceremonie impresionantă la Washington, în memoria fostului senator John McCain. Familia, prieteni, politicieni, dar şi sute de admiratori şi-au luat adio de la îndrăgitul om de stat. Trei foşti preşedinţi americani au adus şi ei omagii, însă actualul lider de la Casa Albă nu a fost invitat şi a ales să participe la o partidă de golf.
Ceremonie impresionantă la Washington, în memoria fostului senator John McCain. Familia, prieteni, politicieni, dar şi sute de admiratori şi-au luat adio de la îndrăgitul om de stat. Trei foşti preşedinţi americani au adus şi ei omagii, însă actualul lider de la Casa Albă nu a fost invitat şi a ales să participe la o partidă de golf. Senatorul american va fi înhumat astăzi cu onoruri militare într-o ceremonie privată.
Ceremonia a început la clădirea Capitoliului, de unde trupului neînsufleţit al lui John McCain a fost purtat pe braţe de militari pentru a fi depus la Catedrala Naţională din Washington.
Pe drum, cortegiul funerar s-a oprit preţ de câteva minute. Timp în care, înconjurată de membri ai administraţiei de la Casa Albă, văduva veteranului McCain a depus o coroană la memorialul închinat eroilor din Vietnam.
În biserică, familia, prieteni, politicieni, actori, dar şi oameni de rând, şi-au luat adio de la senator.
- Zi de foc pentru trupele ucrainene. Peste 260 de atacuri ruseşti, din toate direcţiile, la Pokrovsk
- Cel mai ambiţios proiect al omenirii. Un milionar anonim finanţează crearea primei aşezări umane subacvatice
- Proiectul lui Zelenski, distrus din faşă. Polonia anunţă că UE nu va înfiinţa o armată a Europei
- Rheinmetall şi Romarm ar putea construi o fabrică de pulberi în România. Angel Tîlvăr, discuţie cu CEO-ul...
- Joe Biden, număr record de zile de concediu. Un american de rând ar trebui să lucreze 52 de ani ca să-l egaleze...
Foştii preşedinţi americani George W. Bush şi Barack Obama l-au elogiat pe John McCain, cel care le-a fost adversar politic în alegerile prezidenţiale din 2000 şi 2008. Bill Clinton a fost şi el prezent.
Marele absent a fost actualul preşedinte Donald Trump, care a preferat să meargă la golf, lăsând în urmă steagul arborat în bernă la Casa Albă.
De altfel, senatorul a transmis în ultima sa scrisoare, dinaintea decesului, că nu îşi doreşte prezenţa lui Trump, pe fondul neînţelegerilor dintre cei doi.
În schimb, la ceremonie a participat fiica cea mare a preşedintelui american, Ivanka, alături de soţul ei, Jared
În discursul său, fiica lui John McCain, Meghan, a trimis un atac subtil către preşedintele Trump şi a făcut referire la sloganul său din campania electorală.
Considerat erou al războiului din Vietnam, McCain a murit la 81 de ani, la un an după ce a fost diagnosticat cu o tumoră cerebrală.
Senatorul va fi înhumat astăzi cu onoruri militare, în cadrul unei ceremonii private în Maryland la Academia Militară pe care a absolvit-o.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰