Video Chinezii au încercat să fure tehnologie strategică din SUA, dar au dat mită unui agent FBI. Suma, oferită în Bitcoin
Statele Unite acuză China că a pus la cale o amplă operaţiune de spionaj. Doi agenţi secreţi ar fi plătit un oficial american ca să afle detalii confidenţiale despre derularea anchetei împotriva companiei Huawei. Contactul ofiţerilor era însă angajat FBI, aşa că autorităţile au luat rapid măsuri. Procurorul general susţine că regimul de la Beijing face eforturi neîncetate de a fura tehnologie strategică de pe teritorul SUA.
13 spioni chinezi au fost acuzaţi doar în ultima săptămână de subminarea justiţiei, au anunţat oficialii americani. Trei dosare au fost deschise, iar unul dintre ele este legat de ancheta gigantului chinez de telecomunicaţii, Huawei. Doi agenţi ai Beijingului ar fi mituit un oficial american pentru a avea acces la informaţii referitoare la probe şi martori. I-au plătit aproximativ 61.000 de dolari, în monede bitcoin.
Spionii au fost prinşi în flagrant
"Inculpaţii au crezut că au avut un avantaj când au recrutat un angajat al Statelor Unite. Dar persoana pe care au recrutat-o era de fapt un agent dublu care lucra pentru FBI", a declarat Merrick Garland, procuror general. Spionii au fost prinşi în flagrant, în timp ce primeau alte documente decât cele la care sperau. Autorităţile americane avertizează de mulţi ani comunitatea internaţională în legătură cu activităţile ilegale ale serviciilor chineze de spionaj pe teritoriul Statelor Unite.
"Cazurile deschise astăzi au loc pe fondul unei activități nocive din partea Republicii Populare Chineze, care includ spionajul, hărțuirea, obstrucționarea sistemului de justiție și eforturile neîncetate de a fura tehnologie strategică din SUA", a declarat Lisa Monaco, procuror general adjunct. Beijingul nu a răspuns deocamdată. În trecut, atât China cât și Huawei au negat acuzaţiile referitoare la spionaj. În luna iulie, administraţia americană a început să verifice dacă firma de telecomunicaţii nu cumva colectează informaţii sensibile după ce a montat echipamente în apropierea mai multor baze militare.
"Vedem de asemenea un adevărat efort în interiorul guvernului chinez de a minţi, a înşela şi a fura când vine vorba de a domina toate sectoarele de tehnologie într-un mod necinstit, îndepărtând companiile americane rivale", a declarat Christopher Wray, director FBI. Autorităţile americane spun că toate activităţile spionilor chinezi ar fi legate între ele şi ar face parte dintr-o acţiune amplă, cunoscută sub numele "Vânătoarea de vulpi". În cadrul acesteia, agenţii de la Beijing au urmărit sute de cetățeni chinezi care trăiesc în SUA, fie pentru a-i convinge să spioneze, fie pentru a-i repatria forţat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰