Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Comandantul Armatei SUA din Europa: "Rusia acţionează agresiv în zona Mării Negre. Sunt dezamăgit că..."

General Locotenentul Ben Hodges, comandantul Armatei SUA în Europa, declară că Rusia continuă să acţioneze "agresiv" în zona Mării Negre, precum în Georgia şi Ucraina. 

de Redactia Observator

la 20.04.2017 , 15:19

General Locotenentul Ben Hodges, comandantul Armatei SUA în Europa, declară că Rusia continuă să acţioneze "agresiv" în zona Mării Negre, precum în Georgia şi Ucraina. 

"Sunt dezamăgit că Rusia nu a fost mai transparentă cu exerciţiile ei. Continuă să acţioneze, cred, într-un mod agresiv. Şi e valabil în întreaga zonă a Mării Negre. Avem 10.000 de soldaţi ruşi care ocupă părţi din Georgia, în Abhazia şi Osetia de Sud şi care în mod clar nu intenţionează să plece, deşi au spus că vor face acest lucru după invadarea Georgiei, prin intermediul înţelegerii făcute de Sarkozy (Nicolas Sarkozy, fost preşedinte al Franţei – n.r.)", a declarat generalul american într-un interviu acordat News.ro.

Aflat într-o vizită la baza militară de la Mihail Kogălniceanu, Hodges a vorbit şi despre acţiunile Rusiei din Ucraina, unde continuă să sprijine separatiştii cu armament.

Articolul continuă după reclamă

"Toată lumea ştie că Rusia le asigură separatiştilor care încearcă să submineze conducerea Ucrainei muniţie, sisteme de armament, leadership şi în mod clar nu respectă suveranitatea Ucrainei, dar nici nu respectă OSCE, nu permit reprezentanţilor OSCE să îşi facă treaba", a afirmat Hodges.

Generalul Hodges a cerut Federaţiei Ruse să fie mai transparentă cu exerciţiile militare, aşa cum face şi NATO, permiţând accesul presei la aceste evenimente şi comunicând public.

"Ruşii au o şansă, în august şi septembrie, cu exerciţiul lor Zapad-17. Vor avea multe mii de soldaţi, avioane şi aşa mai departe, care desfăşoară exerciţii în Belarus şi în vestul Rusiei, în districtul militar de vest. I-aş ruga să fie la fel de transparenţi ca noi, să invite presa şi observatorii, nu doar la minimum, ci să îi invite ca să vadă ce fac. Asta ar contribui mult la a reduce temperatura şi îngrijorarea pe care o au ţările cu privire la intenţiile lor reale", a spus el.

Şeful forţelor SUA din Europa a spus însă că sunt semnale îmbucurătoare în zona flancului estic, precum în zona baltică. Cu referire la declaraţii făcute de el în 2016, potrivit cărora există riscul unei invazii ruseşti în faţa căreia NATO să nu poată reacţiona, generalul a precizat că aceste scenarii nu mai sunt de actualitate.

"Estonia, Letonia şi Lituania au crescut simţitor proprile eforturi. Articolul 3 al Tratatului de la Washington, care a creat NATO, spune că naţiunile trebuie să facă tot posibilul pentru a se apăra singure, aşa că munca acelor ţări în privinţa planificării apărării, instrucţiei, eforturilor de modernizare, creşterii cheltuielilor de apărare, astfel încât sunt într-un loc mult mai bun prin proprile puteri. (...) Mă simt mult mai bine cu privire la capacitatea regiunii de a se apăra", a mai spus Ben Hodges.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Cheltuiţi mai mult din bugetul familiei pentru produsele pentru copii decât pentru alte articole esenţiale?
Observator » Ştiri externe » Comandantul Armatei SUA din Europa: "Rusia acţionează agresiv în zona Mării Negre. Sunt dezamăgit că..."