Antena Meniu Search
x

Curs valutar

11 noiembrie 2018. Ceremonii omagiale în Franța, la o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial

Astăzi se comemorează 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Armistiţiul care a pus capăt primei conflagraţii planetare a fost semnat în pădurea Compiègne din Franţa, pe 11 noiembrie 1918.

de Redactia Observator

la 11.11.2018 , 11:21

Astăzi se comemorează 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Armistiţiul care a pus capăt primei conflagraţii planetare a fost semnat în pădurea Compiègne din Franţa, pe 11 noiembrie 1918. Angela Merkel şi Emmanuel Macron, liderii celor două ţări foste adversare, s-au întâlnit chiar în vagonul de tren în care a fost parafat tratatul istoric. Cei mai importanţi lideri mondiali vor participa azi la ceremoniile omagiale care au loc la Paris. Este un prilej de întâlnire pentru Donald Trump şi Vladimir Putin într-un moment în care relaţiile dintre cele două super-puteri sunt tot mai tensionate. 

Festivităţiile au început deja la Paris. Sute de oameni, inclusiv edilul Anne Hidalgo, au asistat la iluminarea Primăriei în culorile steagului Franţei, în timp ce pe un ecran uriaş erau afişate numele soldaţilor parizieni ucişi în război. În onoarea lor, la faţa locului au fost plantate 94.415 panseluţe, câte una pentru fiecare victimă.

Ceremoniile oficiale de la Paris de Ziua Armistiţiului vor începe în jurul orei 12, ora României. Timp de două ore, cei 72 de şefi de stat şi de guvern invitaţi vor asista la procesiunea ce va avea loc la Arcul de Triumf, iar ulterior vor lua parte la deschiderea Forumului de Pace.

Vezi și

Klaus Iohannis, față în față cu Trump, Putin, Macron și Merkel

Printre cei care vor participa se numără şi preşedintele Klaus Iohannis, care ieri a fost prezent la un eveniment organizat la Ambasada României la Paris.

Aseară, liderii mondiali au fost invitaţi la muzeul D'Orsay, unde a avut loc un dineu. Înaintea cinei, cei mai puternici oameni ai planetei au admirat galeriile muzeului, unde au fost expuse mai multe opere ale celebrului Pablo Picasso.

Ca măsură de precauţie, edificiul fusese închis încă de la ora 14, iar circulaţia a fost interzisă în zonă.

Evenimentele de la Paris nu merg însă în totalitate conform planului. Donald Trump a fost criticat după ce a anulat, din cauza ploii, o vizită la un cimitir unde sunt îngropaţi soldaţi americani.

Tot ieri, pentru prima dată în istorie, liderii Franţei şi ai Germaniei au vizitat vagonul restaurant în care s-a semnat armistiţiul. Cu această ocazie istorică, Angela Merkel şi Emmanuel Macron au dezvelit o placă comemorativă cu un mesaj de pace.

Centenarul este marcat prin diverse festivităţi şi în Australia, Canada, India sau Marea Britanie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » 11 noiembrie 2018. Ceremonii omagiale în Franța, la o sută de ani de la încheierea Primului Război Mondial