Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Povestea celor doi români, Andreea şi Andrei, victime ale atacului terorist din inima Londrei

Tineri şi îndrăgostiţi, Andreea şi Andrei au plecat la Londra pentru ziua lui. Pe Podul Westminster, în plin atentat, Andreea a fost spulberată de bolidul atacatorului şi proiectată în râul Tamisa. Nouă minute a durat salvarea ei, iar acum se zbate să supravieţuiască. Andrei e mai bine - astazi e aniversarea sa. Cei doi constănţeni sunt printre cei 40 de oameni nevinovaţi răniţi în atacul terorist revendicat de ISIS.

de Redactia Observator

la 23.03.2017 , 19:49

Tineri şi îndrăgostiţi, Andreea şi Andrei au plecat la Londra pentru ziua lui. Pe Podul Westminster, în plin atentat, Andreea a fost spulberată de bolidul atacatorului şi proiectată în râul Tamisa. Nouă minute a durat salvarea ei, iar acum se zbate să supravieţuiască. Andrei e mai bine - astazi e aniversarea sa. Cei doi constănţeni sunt printre cei 40 de oameni nevinovaţi răniţi în atacul terorist revendicat de ISIS.

Londra, ora 14:40. Podul Westminster este o zonă intens circulată de turişti. O maşină intră brusc în mulţime, iar oamenii se prăbuşesc la pământ. Andreea plonjează în râul Tamisa, iar Andrei, logodnicul ei, rămâne rănit, pe trotuar.

Andreea Cristea şi Andrei Burnaz sunt din Constanţa. Erau într-o minivacanţă romantică, la Londra.

Vezi și

Ea are 29 de ani şi e arhitectă, iar el este inginer şi îşi serba ziua de naştere. Se plimbau, de mână, către London Eye, acolo îi aştepta prietenul lor, Patrick.

Andreea a căzut sau s-au aruncat în Tamisa. Nouă minute a stat în apa rece, până la intervenţia salvatorilor. A fost reperată de o patrulă pe apă, căreia i-a venit în ajutor şi comandantul unui vapor cu turişti, care făceau o plimbare pe Tamisa. Imediat după ce a fost scoasă din apă, a fost transportată la spital, cu răni grave. Şi Andrei a fost rănit la picior, aşa că a fost preluat şi el de medici.

Medicul Roxana Hotoboc a aflat de românii răniţi când a ajuns la serviciu. La aflarea veştii, familia Andreei a plecat într-un suflet spre Londra.

Andrei a suferit o fractură la picior, dar a fost externat. Astăzi este ziua lui de naştere. În continuare, viitoarea lui soţie, Andreea, se luptă să supravieţuiască.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Povestea celor doi români, Andreea şi Andrei, victime ale atacului terorist din inima Londrei