Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cooperarea cu Rusia, suspendată. Ce decizii a mai luat NATO

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a declarat că Alianţa Nord-Atlantică a decis suspendarea cooperării la nivel practic cu Rusia. Totuşi, se va menţine dialogul politic.

de Redactia Observator

la 01.04.2014 , 22:19

 "Miniştrii de Externe ai statelor NATO au decis suspendarea cooperării civile şi militare cu Rusia, oficializând o decizie luată la nivel de ambasadori pe 5 martie", a declarat Anders Fogh Rasmussen.

Această decizie vine ca urmare a tensiunilor cu Rusia din cauza crizei din Ucraina.

"În acelaşi timp, lăsăm deschise canalele diplomatice şi suntem pregătiţi pentru reuniuni la nivel de ambasadori sau miniştri, în cadrul Consiliului NATO-Rusia", a precizat Rasmussen.

Articolul continuă după reclamă

"Cred că proiectele de cooperare legate de Afganistan, privind rutele de tranzit, trebuie să continue, pentru că avem interesul comun de asigurare a succesului misiunii noastre în Afganistan", a subliniat Rasmussen.

sursă: Antena 3

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Cooperarea cu Rusia, suspendată. Ce decizii a mai luat NATO