Antena Meniu Search
x

Copiii din linia întâi a războiului adulţilor: un reportaj Observator în teritoriile palestiniene. În locul în care s-a născut Iisus, pacea e firavă în faţa urii

Copii de 6 ani care aruncă pietre în soldaţi şi care riscă pentru asta să stea în închisoare mai bine de un deceniu. E o realitate a zilelor noastre, din Palestina. O ţară care pentru jumătate de planetă nu există, deşi 3 milioane de oameni se declară palestinieni şi îşi cer pământurile pe care trăiesc.

Vezi și

Copii de 6 ani care aruncă pietre în soldaţi şi care riscă pentru asta să stea în închisoare mai bine de un deceniu. E o realitate a zilelor noastre, din Palestina. O ţară care pentru jumătate de planetă nu există, deşi 3 milioane de oameni se declară palestinieni şi îşi cer pământurile pe care trăiesc. Una în care furia şi revolta cresc în inimi de copii. Reporterul special Observator, Ioana Răduca, şi cameramanul Loredana Popovici au surprins un protest care s-a încheiat cu o confruntare violentă între soldaţii israelieni şi localnicii din Bethleeem. În locul în care s-a născut Iisus, dragostea şi pacea greu se strecoară printre valurile de ură. 

Suntem în Bethleem. Între două tabere care cred că au aceleaşi drepturi pe aceeaşi bucată de pământ. În jurul nostru e plin de copii.

GALERIE FOTO: Copiii din linia întâi a războiului adulţilor

Un puşti simpatic atrage atenţia tuturor, dar n-ai putea să-l întrebi dacă iubeşte mai mult pe mama sau pe tata şi ce vrea să se facă când va fi mare.

Pe acelaşi subiect

Locul naşterii i-a dat deja bilet acestui băieţel la loteria care va decide dacă va ajunge medic, constructor sau se va radicaliza în Vestul Europei şi într-o zi, într-o sală de concerte, va lua vieţi nevinovate ca plată pentru chinurile lui.

La marginea oraşului său e un zid de beton înalt de 12 metri. Poate trece de el doar cu aprobarea autorităţilor israeliene. Doar aşa poate ajunge, spre exemplu, în alt oraş din ţara lui.

Teritoriile Palestiniene sunt împărţite în trei, legate de drumuri şi oraşe israeliene. Acum 50 de ani, Israelul a ocupat Cisiordania, inclusiv Ierusalimul de Est, în urma Războiului de 6 zile. Dar palestinienii nu vor să renunţe la ceea ce, spun ei, le-ar aparţine de secole.

Confruntările violente sunt deja rutină. De o parte e o armată bine dotată şi instruită, de cealaltă, în linia întâi, copii înarmaţi cu pietre. În doar câteva minute, soldaţii au reuşit să-i împrăştie pe protestatari, cu ajutorul gazelor lacrimogene.

Însă, la scurt timp, confruntarea o ia de la capăt. De data aceasta, 3 răniţi ajung la spital. Alţi 20 de palestinieni sunt îngrijiţi la locul confruntării.

În multe ciocniri rămâne în urmă cel puţin un mort. Iar copiii palestinieni, care îi confruntă pe soldaţii israelieni, nu scapă doar traşi acasă de urechi.

LAITH ABU ZEYAD, avocat pentru drepturile omului:

De multe ori, copiii sunt luaţi în timpul raidurilor de noapte. Copilul se trezeşte cu patul înconjurat de soldaţii israelieni. 

Pentru o piatră aruncată, un copil poate să stea cel puţin 5 ani în închisoare. Pedeapsa creşte proporţional cu vârsta lui şi duritatea unui judecător militar până la mai bine de un deceniu. E o imagine greu de înţeles în lumea civilizată: copii în mijlocul protestelor, cu steaguri de martiri în mână, copii faţă în faţă cu soldaţii şi copii duşi după gratii. 

GHADA M. ARAFAT, consiler al Ministrului de Externe palestinian:

Încerc să-mi feresc copiii. Nu mă uit la ştiri când sunt prin preajmă. Au 10 şi 11 ani. Nu fac asta niciodată! Şi, când îmi verific telefonul şi vin lângă mine, îl închid. 

LAITH ABU ZEYAD, avocat pentru drepturile omului:

E ceva care ne sperie! Nu e uşor să vezi copii gata să moară la o vârstă mică pentru că trăiesc sub ocupaţie. 

GHADA M. ARAFAT, consiler al Ministrului de Externe palestinian:

Eram în mall, am văzut un cuplu drăguţ, le-am cerut indicaţii în limba engleză. Erau israelieni. Unul dintre copii m-a întrebat: "Mamă, de unde sunt?" I-am spus că din Israel. Şi mi-a spus că nu sunt. L-am întrebat de ce nu şi mi-a spus că nu sunt în uniformă, nu au arme!

Revolta pare să fie un soi de moştenire pe care palestinienii o transmit din generaţie în generaţie. Pe care şi poliţiştii par să o înţeleagă, să o respecte şi să nu intre în calea ei. După ciocnirile violente, oamenii în uniformă împart apa cu protestatarii.

De mai bine de o lună, peste 1.500 de palestinieni aflaţi în Israel, în arest, fără să fi fost judecaţi în instanţă, fac greva foamei. E forma extremă de protest ca lumea să întoarcă ochii spre teritorii.

Moartea unuia dintre ei ar putea declanşa a treia Intifada, spun liderii locali. Şi, momentan, nimeni nu-i contrazice. Dar, aceasta este o poveste scrisă doar de o parte a zidului. Însă, una reală. 

CITEŞTE ŞI: O echipă Observator, într-una dintre cele mai fierbinţi zone de pe planetă: Ioana Răduca şi Loredana Popovici au fost în Palestina, teritoriul sfâşiat de conflicte

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Copiii din linia întâi a războiului adulţilor: un reportaj Observator în teritoriile palestiniene. În locul în care s-a născut Iisus, pacea e firavă în faţa urii