Observator » Ştiri externe » Cramele Cricova, mândria Republicii Moldovei, atrag tot mai mulţi turişti străini

Cramele Cricova, mândria Republicii Moldovei, atrag tot mai mulţi turişti străini

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 24.03.2014, 16:55 | Modificat la 24.03.2014, 17:50

Îi farmecă nu doar cu licorile fără pereche, ci şi cu legendele ţesute în subteran. Jurnaliştii de la BBC s-au dus să vadă cu ochii lor minunea. Iar ce au descoperit le-a întrecut aşteptările.

 65 de milioane de litri de vin stau frumos aliniate de-a lungul labirintului de 200 de kilometri de la Mileştii Mici. Jurnaliştii de la BBC au rămas interzişi când au vizitat crama.

Încăperile secrete, demne de castele medievale, fac parte şi ele, din farmecul inedit al cramei moldoveneşti. Unde, pe alocuri, în loc de pereţi sunt uşi mascate. E soluţia la care s-a apelat în 1986, după legea prohibiţiei.

Legea dictată de conducerea fostei URSS presupunea ca cea mai mare parte din producţia de vin să fie distrusă. Pereţii falşi au salvat industria moldovenilor.

Articolul continuă după reclamă

În crama de la Cricova, echipa BBC a descoperit şi colecţii ce aparţin preşedintelui rus Vladimir Putin sau cancelarului german Angela Merkel. Concluzia britanicilor? Trebuie să vizitezi Republica Moldova şi mai ales cramele ei.