Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Crimeea, misiune imposibilă pentru Ucraina. Pentagonul crede că Kievul nu va putea recuceri peninsula în viitorul apropiat

Recucerirea peninsulei Crimeea este unul dintre obiectivele cele mai importante ale ucrainenilor în conflictul cu Rusia, iar readucerea acestui teritoriu sub controlul Kievului reprezintă una dintre cele mai importante precondiții pentru discuțiile de pace. După cum arată un raport trimis de Pentagon unei comisii a Congresului SUA, acest obiectiv nu va putea fi îndeplinit în acest an, notează Politico.

de Redactia Observator

la 03.02.2023 , 10:17

Soldați pe frontul din Ucraina Crimeea, misiune imposibilă pentru Ucraina. Pentagonul crede că Kievul nu va putea recuceri peninsula în viitorul apropiat - Profimedia

Jurnaliștii americani subliniază faptul că este neclar pe ce date și-au construit experții pentagonului raportul. Cu toate acestea, așa cum au explicat mai multe surse, concluzia lor este că Ucraina nu are momentan și nici în viitorul apropiat capacitatea de a-i forța pe ruși să părăsească peninsula aflată aproape de cel de-al zecelea an de ocupație ilegală.

O altă sursă care a vorbit despre acest raport subliniază faptul că informațiile pe care pentagonul le-a oferit membrilor Congresului au fost mai ambigue decât au dat de înțeles primele surse. Cu toate acestea, și aceasta a subliniat faptul că Ucraina nu are forța militară necesară pentru a recupera Crimeea.

Recucerirea peninsulei Crimea, o provocare prea mare pentru Ucraina

Articolul continuă după reclamă

"Nu vom comenta informațiile clasificate și nici nu vom vorbi despre ipotetice sau despre potențiale operațiuni viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Sabrina Singh. "În ceea ce privește capacitatea Ucrainei de a lupta și de a-și lua înapoi teritoriul, performanța lor remarcabilă în respingerea agresiunii ruse și adaptabilitatea continuă pe câmpul de luptă vorbesc de la sine", a adăugat aceasta.

O analiză asemănătoare a avut și generalul Mark Milley, șeful Statului Major Interarme al SUA, care a explicat recent că respingerea forțelor rusești de pe teritoriul Ucrainei va fi foarte dificilă, precizând că nu este totuși imposibilă. O persoană familiarizată cu situația de la Kiev a declarat că administrația Zelenski a fost "furioasă" după aceste declarații.

Ucrainenii susțin faptul că de-a lungul ultimului an, analizele americanilor nu au luat în calcul forța armatei lor și că acest aspect va putea fi văzut în contraofensiva plănuită în primăvară. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Crimeea, misiune imposibilă pentru Ucraina. Pentagonul crede că Kievul nu va putea recuceri peninsula în viitorul apropiat