Antena Meniu Search
x

Cum au primit rușii vestea că unii trebuie să meargă la război: ”Putin și-a pierdut mințile”. VIDEO

Președintele Vladimir Putin a anunțat, miercuri, mobilizarea parțială a sute de mii de rezervişti, însă zvonuri despre aceste planuri circulau deja de o săptămână, după ce un parlamentar rus a făcut apel la mobilizarea generală: "trebuie să mobilizăm toate forțele, să fim solidari cu băieții noștri aflați pe front. Nu-mi este teamă să spun asta". Război Rusia - Ucraina, ziua 211

de Redactia Observator

la 22.09.2022, 12:58

Cum au primit rușii vestea că unii trebuie să meargă la razboi: ”Putin și-a pierdut mințile”. VIDEO
Cum au primit rușii vestea că unii trebuie să meargă la razboi: ”Putin și-a pierdut mințile”. VIDEO - Youtube

Unul dintre cei mai populari vloggeri din Rusia, Daniil Orain, a ieșit în stradă și a vorbit cu rușii de rând despre acest apel. Materialul video a fost filmat înainte ca președintele rus să anunțe mobilizarea parțială.

Sunt cetățenii ruși pregătiți să moară pentru patrie? Unii au răspuns afirmativ fără a sta pe gânduri, alții refuză să "moară pentru iahturi, palate și bani sau pentru ca copiii politicienilor să învețe în străinătate". Mulți dintre tinerii chestionați sunt pregătiți "să lupte împotriva naziștilor" sau să-și apere orașele natale. Pe de altă parte, există și adolescenții ruși cu aspirații mai înalte decât să se sacrifice pe frontul din Ucraina.

"Sper că nu va fi niciun fel de mobilizare, dar și dacă va fi, oamenii vor face tot ce le stă în putință pentru a scăpa. Am prieteni în Donețk, care s-au ascuns în beciurile caselor, nu-și părăsesc locuințele, iar mamele lor le aduc apă și mâncare. Mă aștept că așa se va întâmpla și aici… Am obiective mult mai înalte. Vreau o educație bună, nu să mor pentru pace, indierent ce înseamnă această “pace”."

În schimb, există și cetățeni care nu se tem să critice clasa politică rusească și războiul lui Putin. "Vor să ne trimită la război în loc să ne îmbunătățească calitatea vieții. Sunt criminali, trebuie să fie pedepsiți pentru asta. Operațiune militară? Cred că președintele nostru și-a pierdut complet mințile. Are nevoie urgentă de ajutor psihiatric. În loc să ajute cetățenii, să le facă viața mai bună, au pornit acest război pe care Rusia îl va pierde. Nu o să spun exact unde lucrez, dar colegii mei au început deja să fie deranjați. Sunt întrebați despre diplome, despre profesii militare. Vor trimite, cel mai probabil, oameni în Ucraina".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vi s-a întâmplat să fiţi hărţuiţi într-un teambuilding?

Observator » Stiri externe » Cum au primit rușii vestea că unii trebuie să meargă la război: ”Putin și-a pierdut mințile”. VIDEO