Antena Meniu Search
x

Curs valutar

O damă de companie româncă a încercat să-şi ucidă unul dintre clienţii favoriţi şi a ajuns în închisoare în Franţa

O româncă de 23 de ani, ce lucra ca damă de companie în Franţa, a ajuns în închisoare, după ce a încercat să-şi ucidă, prin otrăvire, unul dintre clienţii favoriţi.

de Cristi Ioniţă

la 11.12.2019 , 18:46

Românca a scăpat cu doar un an de închisoare Românca şi-a otrăvit clientul şi i-a spart apartamentul - Le Temps

O româncă de 23 de ani, ce lucra ca damă de companie în Franţa, a ajuns în închisoare, după ce a încercat să-şi ucidă, prin otrăvire, unul dintre clienţii favoriţi.

Victima, un francez de 40 de ani, mergea constant să o viziteze pe româncă la Lyon, în districtul Gerland.

Ce se întâmplă cu românca după ce iese din închisoare

Articolul continuă după reclamă

Conform Le Temps, românca şi-a dat seama că bărbatul este plin de bani astfel că, la ultima lor întâlnire, i-a solicitat 6.000 de euro pentru a-şi ajuta mama grav bolnavă din România.

Francezul a căzut în mrejele româncei şi i-a oferit suma respectivă, moment în care românca a insistat ca cei doi să sărbătorească întâlnirea cu o ieşire la restaurant.

Brusc, bărbatului i s-a făcut rău şi a fost transportat de urgenţă la spital.

A stat aproximativ o săptămână în spital, iar când s-a întors acasă a suferit un adevărat şoc, apartamentul său fiind spart de hoţi.

Ancheta a scos la iveală lucruri cu adevărat tulburătoare. Românca i-ar fi strecurat în băutură un medicament recomandat celor care suferă de schizofrenie.

Medicamentul respectiv, coroborat cu tratamentul luat constant de francez, s-a transformat într-o otravă care îi putea fi fatală francezului.

Mai mult, românca, în colaborare cu un alt bărbat, a fost cea care i-ar fi jefuit apartamentul francezului.

Tânăra a scăpat cu o condamnare de un an de închisoare, deşi iniţial a fost acuzată inclusiv de tentativă de omor.

Totuşi, după ce va fi eliberată, ea va fi expulzată urmând să aibă interdicţie de a mai pătrunde în Franţa.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » O damă de companie româncă a încercat să-şi ucidă unul dintre clienţii favoriţi şi a ajuns în închisoare în Franţa