De ce vrea Rusia să cucerească orașul Bahmut cu orice preț? Ipoteza lansată de SUA
"Bucătarul lui Putin" și lider al mercenarilor Wagner este interesat să preia controlul asupra minelor de sare şi ghips din apropierea oraşului ucrainean Bahmut, a declarat un oficial de la Casa Albă, potrivit Agerpres.
SUA au acuzat anterior mercenarii ruşi că exploatează resursele naturale din Republica Centrafricană, Mali, Sudan şi din alte părţi pentru a ajuta la finanţarea războiului din Ucraina, acuzaţie respinsă de Rusia.
Evgheni Prigojin, care a fost sancţionat de ţările occidentale, şi-a luat rămas bun joi de la foşti condamnaţi amnistiaţi şi eliberaţi, care şi-au încheiat contractele în Ucraina, şi i-a îndemnat să evite tentaţia de a ucide când se întorc în viaţa civilă.
Conform sursei citate, din totalul celor aproape 50.000 de mercenari, grupul Wagner a suferit pierderea a peste 4.100 de luptători şi rănirea altor 10.000. Peste 1.000 de mercenari au murit în perioada dintre sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie în apropiere de Bahmut, oraş pe care forţele ruse încearcă fără succes să îl cucerească din vara anului trecut.
Casa Albă a anunţat la sfârşitul lunii trecute că grupul de mercenari Wagner a preluat un transport de arme din Coreea de Nord pentru a ajuta la întărirea forţelor ruse în Ucraina, un semn al extinderii rolului său în acest conflict.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰