"Din păcate, nu a primit încă o citație". Răzbunarea unei prezentatoare TV din Rusia, fost model Playboy: vrea să-şi trimită soţul pe front
O rusoaică vrea să se răzbune pe soţul său şi să-l trimită pe frontul din Ucraina. Femeia e supărată că bărbatul, cu care se află în plin proces de divorţ, nu a plătit pensia alimentară.
Dana Borisova, o cunoscută prezentatoare TV din Rusia şi fost model Playboy, e foarte supărată pe soţul său după ce aceasta nu a mai plătit pensia alimentara pentru copilul pe care îl au împreună. Femeia vrea acum să se răzbune şi a cerut public ca Ministerul Apărării din Rusia să trimită o citaţie pe numele soţului său.
"Știu eu pe cineva care nu plătește pensia alimentară țși care locuiește în casa vecinului meu. Este tatăl fiicei mele. Din păcate, nu a primit încă o citație. Cred cu sinceritate că ar fi fost grozav dacă ar fi dat dovadă de responsabilitate, dacă nu în raport cu fiica lui, atunci cel puțin în raport cu țara lui", a fost mesajul Danei Borisova.
Conform presei ruse, în unele oraşe din Rusia, cum ar fi Soci, bărbaţii care refuză să contribuie la întreţinerea copiilor sunt trimişi direct pe front, în prima linie. Banii pentru pensia alimentară sunt luaţi apoi direct din salariul lor ca soldaţi sau, dacă sunt ucişi, din compensaţiile oferite de statul rus familiei acestora.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰