Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Preşedintele Donald Trump s-a dezlănţuit, pe o reţea socială, împotriva lui Emmanuel Macron

El a ironizat popularitatea scăzută a acestuia şi a ameninţat că va impune noi taxe pe vinurile importate din Franţa. În acest timp, Trump are o problemă politică fără precedent, chiar la el acasă: soţia sa, Melania, i-a cerut în mod public să concedieze o funcţionară cu rang înalt de la Casa Albă.

de Redactia Observator

la 14.11.2018 , 11:31

El a ironizat popularitatea scăzută a acestuia şi a ameninţat că va impune noi taxe pe vinurile importate din Franţa. În acest timp însă, Trump are o problemă politică fără precedent, chiar la el acasă: soţia sa, Melania, i-a cerut în mod public să concedieze o funcţionară cu rang înalt de la Casa Albă.

Indignat de un interviu în care Macron părea să pună Statele Unite în rândul adversarilor Europei, Trump a ripostat după obiceiul său. Pe reţelele sociale.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Trump l-a acuzat pe Macron că susţine crearea unei armate europene, deşi, în cele două războaie mondiale, Franţa a fost eliberată de americani. "Începuseră să înveţe limba germană la Paris, până au venit americanii" a scris Trump.

El a adăugat că Macron vrea să abată atenţia de la popularitatea sa scăzută şi de la rata ridicată a şomajului din Franţa. În final, a denunţat taxele mari impuse pe vinurile americane care, în opinia sa, sunt la fel de bune ca şi cele franceze

Între timp, o problemă politică a apărut chiar în familia prezidenţială. Prima Doamnă, Melania Trump, cere ca un consilier adjunct pentru securitate naţională, o femeie, să fie destituită. "Nu mai merită onoarea de a lucra la Casa Albă", se spune într-un comunicat. Potrivit presei, consiliera s-ar fi certat cu Prima Doamnă, pentru că nu a primit loc în avionul cu care aceasta a călătorit în Africa. Adversarii lui Trump au criticat imediat disputa.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nu se ştie dacă preşedintele va satisface cererea soţiei. Deocamdată, consiliera s-a aflat alături de el la o ceremonie oficială.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Preşedintele Donald Trump s-a dezlănţuit, pe o reţea socială, împotriva lui Emmanuel Macron