E cel mai DEȘTEPT COPIL DIN ISTORIA OMENIRII? Un MICUȚ a trecut EXAMENUL celor de la Microsoft!
Copilașul care nu a împlinit încă șase ani și a reușit să treacă peste un test dificil și pentru studenții eminenți din universitățile lumii.
![](https://img.observatornews.ro/0/2014/11/14/139075/14159507817876fd61.webp?w=430&f=2&v=2)
Copilașul care nu a împlinit încă șase ani și a reușit să treacă peste un test dificil și pentru studenții eminenți din universitățile lumii.
Ayan Qureshi avea cinci ani și 11 luni, atunci când a primit din partea colosului Microsoft certificatul de absolvire pentru cei mai pregătiți specialiști IT ai celebrei companii.
Precedentul record îi aparținea unui copil de 6 ani și jumătate, însă interesant este faptul că în primă fază angajații Microsoft au refuzat să-i ofere dreptul de a participa la acest examen din cauza vârstei foarte fragede. După ce tânărul s-a pus pe treabă, toată lumea a rămas șocată de inteligența sa sclipitoare.
În mod normal, aceste teste sunt greu de trecut de studenții universitățile din lume care vor să aplice pentru s slujbă la Microsoft.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰