Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EBOLA, răspândire EXTREM DE RAPIDĂ! Toate regiunile din Liberia sunt afectate

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este din ce în ce mai îngrijorată, dat fiind că epidemia câştigă teren şi în singura regiune din Liberia neafectată până acum

de Redactia Observator

la 23.08.2014 , 10:13

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este din ce în ce mai îngrijorată, dat fiind că epidemia câştigă teren şi în singura regiune din Liberia neafectată până acum

Pentru prima dată au fost descoperite cazuri în sud-estul Liberiei, în apropiere de frontiera cu statul Côte d'Ivoire.

Era ultima regiune neafectată de Ebola, a declarat George Williams, secretar general al sindicatului serviciilor de sănătate din Liberia, adăugând că au fost înregistrate două victime la Gbokon-jelee, oraş din sud-est care atrage numeroşi comercianţi de aur din toată Liberia şi chiar din Coasta de Fildeş. Responsabilul medical al regiunii, George Daouda, a confirmat un caz de Ebola.

Articolul continuă după reclamă

Coordonatorul ONU împotriva epidemiei de Ebola, dr. David Nabarro, a ajuns joi seară în Liberia, prima etapă a turneului său în cele patru ţări afectate, conform Angerpres.

Liberia este considerată veriga cea mai slabă în riposta împotriva epidemiei de Ebola, în special din cauza numărului mic de medici - 0,1 la 10.000 de locuitori, faţă de 2,6 în medie în Africa, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Singurul crematoriu din ţară este suprasolicitat în contextul în care zeci de corpuri neînsufleţite sunt colectate zilnic.

Rusia s-a alăturat efortului comunităţii internaţionale şi un avion al Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă în care se aflau o echipă de virusologi şi un laborator mobil a ajuns vineri la Conakry.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reafirmat vineri că amploarea epidemiei de Ebola din Sierra Leone şi Liberia a fost subestimată şi că există numeroase cazuri care nu au fost detectate de sistemul sanitar,

Potrivit OMS, centrele de tratament se umplu de pacienţi imediat ce se deschid, ceea ce înseamnă că există mai multe cazuri decât cele raportate. De exemplu, la un centru de tratament din Monrovia, prevăzut cu 20 de paturi, au sosit 60 de pacienţi imediat după deschiderea centrului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » EBOLA, răspândire EXTREM DE RAPIDĂ! Toate regiunile din Liberia sunt afectate