Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Efectele devastatoare ale incendiului de la Grenfell Tower! Medicii au găsit cianură în sângele unui copil supravieţuitor

Medicii britanici au tratat un copil în vârstă de 12 ani pentru intoxicaţie cu cianură, după ce a supravieţuit incendiului devastator de la Grenfell Tower, potrivit foii de externare publicată de către BBC.

de Redactia Observator

la 13.07.2017 , 12:50

Medicii britanici au tratat un copil în vârstă de 12 ani pentru intoxicaţie cu cianură, după ce a supravieţuit incendiului devastator de la Grenfell Tower, potrivit foii de externare publicată de către BBC.

De asemenea, sora şi mama Luanei Gomes au primit tratament preventiv pentru intoxicaţie cu cianură într-un spital din Londra.

Andreia Gomes era însărcinată în şapte luni în momentul izbucnirii incendiului devastator şi a pierdut sarcina din cauza complicaţilor apărute după Grenfell Tower.

Articolul continuă după reclamă

Anterior, autorităţile britanice au dezvăluit că mai mulţi supravieţuitori au primit un antidot pentru cianură, dar acesta este primul caz diagnosticat de intoxicaţie cu cianură. Andreia Gomes şi cele două fiice ale sale au fost puse în comă indusă, după internarea lor la spitalul Kings College.

Pentru Luana, foaia de externare arată că aceasta a fost diagnosticată cu răni provocate de inhalare de fum şi intoxicaţie cu cianură.

De asemenea, aceasta a primit două doze de cobalamină ”pentru intoxicaţie cu cianură”.

Toate cele trei femei au primit cobalamină, dar doar Luana a fost diagnosticată în acest sens de medicii de la spitalul Kings College.

Victimele cianurii sunt asfixiate de gazul toxic, iar printre simptome se numără dureri de cap, ameţeli, confuzie, stări de vomă şi convulsii. La concentraţii ridicate, cianura poate provoca o moarte extrem de rapidă.

”Efectele sunt extrem de rapide... ai putea să mori în câteva secunde, depinde de nivelul de expunere. Atunci când respiri oxigen în mod normal, celulele produc energie. Dar cianura blochează capacitatea acestor celule de a produce energie din oxigen”, a declarat toxicologul clinic dr. Johann Grundlingh.

Andreia Gomes s-a arătat furioasă pe decizia de a monta o izolaţie mai ieftină şi mai puţin ignifugă pe Grenfell Tower.

”Tocmai mi-aţi ucis fiul. Dacă era o situaţie normală, atunci aş fi putut să ies. Şi avea şapte luni. Ar fi putut să supravieţuiască... dar din cauza condiţiilor, el a murit”, a declarat Andreia Gomes.

Marcio Gomes a explicat că a decis să evacueze clădirea în jurul orei 4.00 dimineaţa, atunci flăcările au ajuns până la fereastra dormitorului său de la etajul 21 al blocului turn din Kensinghton.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Efectele devastatoare ale incendiului de la Grenfell Tower! Medicii au găsit cianură în sângele unui copil supravieţuitor