Egipt: Patru militari uciși într-un atentat în Peninsula Sinai
Un ofițer și trei soldați au fost uciși joi în explozia unei bombe în timp ce patrulau în nordul Peninsulei Sinai, scenă a unei insurecții jihadiste, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei
Un ofițer și trei soldați au fost uciși joi în explozia unei bombe în timp ce patrulau în nordul Peninsulei Sinai, scenă a unei insurecții jihadiste, a anunțat purtătorul de cuvânt al armatei
Aripa egipteană a organizației jihadiste Statul Islamic a revendicat atentatul într-un comunicat dat publicității pe Twitter.
Alți trei soldați au fost răniți în explozia unei bombe "amplasate de elemente teroriste" în sectorul Rafah, la granița cu Fâșia Gaza palestiniană, a precizat purtătorul de cuvânt într-un comunicat.
Atentatele care au ca țintă forțele de securitate s-au înmulțit în Egipt după ce armata l-a destituit pe președintele islamist Mohamed Morsi, în 2013, și sute de polițiști și soldați și-au pierdut viața în aceste atacuri.
În paralel, armata afirmă că a eliminat peste 1.000 de jihadiști în operațiunile desfășurate în Peninsula Sinai.
Atentatul de joi a avut loc la câteva zile după moartea a șapte soldați într-un atac asupra unui punct militar de control în nordul Sinaiului.
Această regiune din estul Egiptului este bastionul grupării jihadiste Ansar Bait al-Maqdis care s-a redenumit "Provincia Sinai" pentru a marca supunerea față de "califatul" autoproclamat de SI pe teritorii din Irak și Siria.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰