Elvețienii votat la un referendum pe tema ”vitele pot sau nu să aibă coarne?”
Vitele pot sau nu să aibă coarne? Este întrebarea la care au fost chemaţi să răspundă elveţienii. Deşi pare derizoriu, subiectul a divizat ţara. La finalul zilei a fost aflat rezultatul referendumului organizat la nivel naţional.
Vitele pot sau nu să aibă coarne? Este întrebarea la care au fost chemaţi să răspundă elveţienii. Deşi pare derizoriu, subiectul a divizat ţara. La finalul zilei a fost aflat rezultatul referendumului organizat la nivel naţional. Oamenii susţin tăierea coarnelor vacilor, considerate un simbol al Elveţiei.
Inițiat de un fermier care spune că luptă pentru demnitatea animalelor, referendumul ar fi fost inspirat chiar de vitele de la ferma sa.
Mulţi fermieri susţin, însă, că păstrarea coarnelor ar fi periculoasă.
Veterinarii au şi ei păreri împărţite. Procedura care se practică în marile ferme este dureroasă, întrucât coarnele sunt eliminate prin ardere. Tot în numele demnităţii, sunt şi voci care merg mai departe şi condamnă chiar şi sterilizarea animalelor de companie.
Dacă iniţiativa ar fi avut succes la urne, fermierii care păstrează coarnele vitelor ar fi putut primi o subvenţie de la stat de 190 de franci pentru fiecare animal. Însă Guvernul elveţian s-a opus. Până la 30 de milioane de franci ar fi cheltuit din bugetul anual alocat agriculturii doar oferind aceste subvenţii. În plus, ar fi trebuit schimbată şi Constituţia. În prezent, aproape trei sferturi dintre vacile din Elveţia nu au coarne, fie pentru că aşa au fost concepute genetic, fie pentru că le-au fost înlăturate după naştere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰