Facebook a împlinit 10 ani
Generaţia cu cheia de gât a apus de mult. Acum conduce generaţia conectată la internet şi mai ales la Facebook. Platforma de socializare, cu cei mai mulţi utilizatori din lume, împlineşte astăzi 10 ani.
Oamenii vor să intre pe internet şi să vadă ce fac prietenii lor. Aşa că, de ce să nu creez un site care să ofere exact aşa ceva: să putem pune poze, comentarii, conturi. Vorbesc despre ideea de a pune toată experienţa şi trăirile din timpul facultăţii direct pe internet.
Aşa s-a născut cea mai populară reţea de socializare pe internet. Creierul ei? Mark Zucherberg dar şi câţiva colegi de-ai săi din facultate. Şi totul a început fix, acum 10 ani.
În prezent are 1,2 miliarde de utilizatori lunar. Cam cât populaţia Indiei. A ajuns să fie listat la Bursă iar în 2013 Facebook a înregistrat un profit net de 1,5 miliarde de dolari.
Acum, însă, site-ul întâmpină şi câteva probleme: se luptă să îşi păstreze utilizatorii tineri.
Drept urmare, 25 la sută dintre utilizatorii cu vârste între 13 şi 17 ani au părăsit reţeaua din 2011 încoace. Succesul unor altor platforme precum Twitter sau Pinterest alimentează temerile că Facebook atrage din ce în ce mai puţini adolescenţi şi va ajunge să fie dat uitării, aşa cum a păţit-o predecesorul său MySpace.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰