Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fâșia Gaza: Un palestinian condamnat la moarte pentru colaborare cu Israelul

Un tribunal militar din Fâșia Gaza a condamnat joi la moarte prin spânzurare un palestinian suspectat de colaborare cu inamicul israelian, a indicat o sursă apropiată instanței

de Redactia Observator

la 06.08.2015 , 14:42

Un tribunal militar din Fâșia Gaza a condamnat joi la moarte prin spânzurare un palestinian suspectat de colaborare cu inamicul israelian, a indicat o sursă apropiată instanței

Acuzatul, identificat doar cu inițialele A.S., ''a fost condamnat la moarte prin spânzurare după ce a fost recunoscut vinovat de colaborare cu ocupantul'', termen prin care este desemnat Israelul în limbajul autorităților, potrivit Agerpres.

Pedepsele cu moartea pronunțate în Teritoriile palestiniene trebuie să primească teoretic aprobarea președintelui palestinian, Mahmoud Abbas. Dar Hamas, mișcarea islamistă aflată la putere în Fâșia Gaza, nu mai cunoaște legitimitatea sa.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit legii palestiniene, ''colaboratorii'', asasinii și traficanții de droguri sunt pasibili de pedeapsa cu moartea.

Cel puțin un palestinian acuzat de ''colaborare'' cu Israelul a fost condamnat la moarte în acest an în Cisiordania ocupată. În Fâșia Gaza, în afară de pedepsele cu moartea pronunțate de către tribunale, Hamas a procedat la execuții sumare pentru ''colaborare'', decise de către ''tribunale revoluționare'' și uneori întreprinse în piața publică.

Cea mai spectaculoasă execuție a avut loc în plin război cu Israelul în vara lui 2014, când bărbați în uniforme ale ramurii militare a Hamas au împușcat șase bărbați în fața principalei moschei din orașul Gaza, la ieșirea de la marea rugăciune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Fâșia Gaza: Un palestinian condamnat la moarte pentru colaborare cu Israelul