Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fetițe de 5 ani, puse să defileze dezbrăcate pentru a-l mulțumi pe "zeul ploii", în India. Copilele țin pe umeri bețe de care sunt legate broaște

Șase fetițe au fost dezbrăcate și plimbate pe străzile unui sat din India într-un ritual pentru a invoca ploaia, scrie BBC.

de Redactia Observator

la 07.09.2021 , 12:56

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

Bizarul ritual a avut loc în statul Madhya Pradesh, puternic afectat de secetă. În imaginile care s-au viralizat pe rețelele sociale, copilele, unele chiar și de 5 ani, erau puse să se plimbe dezbrăcate pe ulițele satului, ținând pe umeri un băț de care era legată o broască. În spatele lor, un grup de femei cântau imnuri pentru a invoca ploaia. Localnicii cred că acest ritual “îl va mulțumi pe zeul ploii” care va aduce precipitații abundente în zonă.

 În ciuda criticilor privind această practică, poliția din Madhya Pradesh a declarat că nu a fost depusă nicio plângere oficială privind evenimentul, dar au deschis ă investigație în acest caz. “Vor fi luate măsuri dacă se va descoperi că fetele au fost forțate să se plimbe dezbrăcate”. 

Procesiunea se oprește din casă în casă, iar micuțele primesc grăunțe pe care apoi le donează unui templul local. “Credem că acest ritual va aduce ploaia în satul nostru”, a declarat o localnică. 

Articolul continuă după reclamă

Agricultura indiană este dependentă de ploile musonice, iar în multe regiuni există ritualuri pentru a invoca precipitațiile. Multe comunități aprind ruguri, iar în alte părți sunt folosite animale în ritualuri, broaște sau măgari, în timp ce femeile ridică imnuri zeilor. 

Cinicii critică aceste “dovezi de primitivism”, în timp ce antropologii susțin că ele arată doar nivelul de disperare într-o comunitate în care localnicii nu văd nicio soluție pentru dificultățile cu care se confruntă sau nu știu cui să ceară ajutorul.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Fetițe de 5 ani, puse să defileze dezbrăcate pentru a-l mulțumi pe "zeul ploii", în India. Copilele țin pe umeri bețe de care sunt legate broaște