Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fiica transgender a lui Elon Musk a anunţat că va părăsi SUA, după victoria lui Donald Trump la Casa Albă

Vivian Jenna Wilson, fiica transgender a lui Elon Musk cu care a rupt orice legătură, a anunţat că va părăsi Statele Unite după victoria istorică a președintelui-ales Donald Trump, potrivit tabloidului New York Post. 

de Redactia Observator

la 08.11.2024 , 14:25

Fiica transgender a lui Elon Musk a anunţat că va părăsi SUA, după victoria lui Donald Trump la Casa Albă Fiica transgender a lui Elon Musk a anunţat că va părăsi SUA, după victoria lui Donald Trump la Casa Albă - Profimedia Images

Vivian Jenna Wilson, în vârstă de 20 de ani, a rupt legătura cu tatăl ei biologic în 2022, când a cerut să-și schimbe legal numele și sexul. Acum, tânăra a anunţat că are de gând să părăsească SUA în urma realegerii lui Trump. Miliardarul a fost un susținător vocal al campaniei de succes a președintelui ales.

"M-am gândit de foarte mult timp la această posibilitate. Nu-mi văd viitorul în Statele Unite", a scris tânăra pe Threads miercuri, după anunţul victoriei lui Trump. "Chiar dacă va fi în funcție doar pentru patru ani, chiar dacă legile anti-trans nu se vor concretiza, oamenii care au votat în mod voit pentru asta nu vor dispărea prea curând", a adăugat ea.

După ce în anul 2022 şi-a schimbat identitatea de gen şi numele, din cel masculin din naştere Xavier Musk în cel feminin Vivian Jenna Wilson, a declarat atunci: "Nu mai vreau să am nicio legătură cu tatăl meu biologic, în nicio manieră şi sub nicio formă".

Articolul continuă după reclamă

Xavier Musk este unul dintre cei şase copii pe care Elon Musk îi are cu fosta sa soţie Justine Wilson, iar după ce şi-a schimbat identitatea de gen a preluat numele mamei sale. Tânăra şi-a început tranziţia de la băiat la fată, în jurul vârstei de 16 ani, în pandemie. Deşi iniţial nu a fost de acord, Musk și-a dat consimțământul pentru ca adolescenta să înceapă tratamentul cu medicamente care blochează pubertatea și terapia hormonală de substituţie, potrivit NBC.

Chestiunea transsexualităţii a fost una din temele sociale predilecte abordate în campania electorală de republicani, care au promis că vor combate ideologia progresistă "woke" susţinută de către democraţi şi au denunţat "excesele" acesteia, cum ar fi prenumele neutre, toaletele unisex sau prezenţa unor sportivi transgender în competiţii feminine. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Ştiri externe » Fiica transgender a lui Elon Musk a anunţat că va părăsi SUA, după victoria lui Donald Trump la Casa Albă