Film românesc la Berlin
România este, din nou, în lumina reflectoarelor. La Berlin. Lungmetrajul "Aferim!" a fost selectat să intre în competiţia la Festivalul de Film din Germania. Filmul, după un scenariu de Radu Jude o are ca producător pe Ada Solomon, cea care a realizat şi "Poziţia Copilului", marele câştigător de acum doi ani.

Lungmetrajul "AFERIM!" în regia lui Radu Jude a fost selectat în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul ajuns la cea de-a 65-a ediție se va desfășura în perioada 5-15 februarie 2015.
"AFERIM!" este singurul film românesc selectat în Competiția Oficială a Berlinalei alături de producții precum "Queen of Desert" , "Taxi" , "Knight of Cups" , "Eisenstein in Guanajuato".
Ultima prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani atunci când pelicula "Poziția Copilului" produsă de Ada Solomon a câștigat Trofeul Ursul de Aur.

Din distribuție fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.
Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, "AFERIM !" în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său caută un rob fugar.
Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, producător Ada Solomon.
Radu Jude este regizorul scurtmetrajelor "Lampa cu căciulă", "Alexandra", "O umbră de nor", "Trece și prin perete", producții care au câștigat numeroase premii. Lungmetrajul de debut, "Cea mai fericită fată din lume" a fost distins cu Premiul CICAE la Festivalul de la Berlin, Premiul FIRESCI la Festivalul de la Sofia, Premiul pentru Cel mai bun scenariu la B-EST International Film Festival si Premiul FIPRESCI la IndieLisboa.
Cel de-al doilea lungmetraj realizat de Radu Jude, "Toată lumea din familia noastră", a fost proiectat în premieră mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în secţiunea Forum, și a avut premiera în cinematografele din România în luna aprilie 2012. "Toată lumea din familia noastră" a obținut, printre altele, Marele Premiu al Festivalului de la Sarajevo, Marele Premiu Bayard d'Or și Premiul pentru Cel mai bun actor la Namur IFF, Marele Premiu la CinEast IFF, Trofeul Festivalului Internațional de Film Anonimul, Premiul Zilelor Filmului Românesc la TIFF și Premiul pentru regie alaturi de Premiul Publicului la B-EST IFF.
"AFERIM!" este o producție Hi Film, în coproducție cu Klas Film Bulgaria, Endorfilm Cehia, Mulberry Development România, cu participarea Nu Boyana Film Studios, U-Films, Production XMG Media, Abis Studio, Division Camera, în asociere cu EZ Films si cu participarea HBO România. Un film realizat cu sprijinul Cinema City, tocmai.ro, Timișoreana, MEDA, Dr Oetker, Aqua Carpatica, Libra Internet Bank și Fundația pentru o Societate Deschisă. Finanțat de Centrul Național al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Czech Cinematography Fund, Programul MEDIA al Uniunii Europene. Un proiect susținut de Eurimages.
Ultima prezență a unui film românesc în competiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani atunci când pelicula "Poziția Copilului" produsă de Ada Solomon a câștigat Trofeul Ursul de Aur.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰