Foto Fostul tenismen Boris Becker a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, după ce a evitat plata taxelor
Fostul tenismen german Boris Becker a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare, după ce și-a ascuns veniturile și bunurile pentru a evita plata taxelor. De șase ori campion de Grand Slam, Becker, în vârstă de 54 de ani, ar fi ascuns bunuri de milioane de dolari, inclusiv două trofee Wimbledon.
Fostul tenismen Boris Becker a fost găsit vinovat, vineri, în patru capete de acuzare în procesul de la Londra, de la Southwark Crown Court, legat de falimentul său personal, declarat în 2017, informează BBC.
Becker era acuzat că a ascuns bunuri în valoare de milioane de lire sterline pentru a evita plata datoriilor. Fostul sportiv a fost declarat în faliment în iunie 2017, după un împrumut de peste 3 milioane de lire sterline, nereturnat.
Boris Becker a ascuns proprietăți și datorii bancare
Cele patru capete de acuzare în care a fost găsit vinovat sunt înstrăinarea de proprietăţi, nedezvăluirea proprietăţilor şi ascunderea unor datorii de 825.000 de euro.
Becker, cetăţean german care locuieşte la Londra din 2012, a declarat că a cooperat cu cei care i-au preluat bunurile şi proprietăţile, oferindu-le acestora inclusiv verigheta sa.
În timpul procesului, Becker a spus că a câştigat o sumă foarte mare de bani în carieră şi că a cumpărat cu bani cash unele proprietăţi, însă veniturile sale s-au redus dramatic după retragerea din activitatea sportivă, în 1999.
În 2017, când a fost declarat falimentul său, datoriile lui Becker, care a câştigat 49 de titluri într-o carieră sportivă de 16 ani, erau estimate la 50 de milioane de lire sterline. El a contestat toate infracţiunile de care este acuzat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰