Spectacol pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Berlin
A fost seară de gală la Festivalul de Film de la Berlin. Actori de renume mondial au păşit pe covorul roşu în aplauzele a sute de fani.
A fost seară de gală la Festivalul de Film de la Berlin. Actori de renume mondial au păşit pe covorul roşu în aplauzele a sute de fani. Cu toţii se pregătesc pentru competiţia finală, cea pentru trofeul Ursul de Aur.
A treia zi a festivalului de film de la Berlin a adus în competiţie pelicula "Prinţul fericit", debutul ca regizor al britanicului Rupert Everett.
Cineastul prezintă ultimii ani din viaţa scriitorului Oscar Wilde, care a murit de meningită, în 1900.
Tot aseară, actriţa Svetlana Khodchenkova a furat privirile tuturor pe covorul roşu de la Berlin. Frumuseţea rusoaicei, cunoscută pentru rolul din "Wolverine", a fost pusă în evidenţă de o rochie neagră, extrem de elegantă, la premiera filmului "Dovlatov".
Extrem de apreciat a fost şi filmul "Transit", a lui Christian Petzold, un alt veteran al festivalului de la Berlin. În adaptarea romanului cu acelaşi nume, un supravieţuitor dintr-un lagăr de concentrare încearcă din răsputeri să ajungă în Statele Unite. Acţiunea peliculei se petrece, însă, în zilele noastre.
"Transit" se află în competiţia oficială a Festivalului alături de "Damsel", o comedie western care marchează o schimbare în cariera faimosului Robert Pattison.
Hugo Weaving a revenit şi el la Berlinală. Actorul de la Hollywood a participat la premiera peliculei "Black 47", în care joacă rolul unui soldat britanic din Irlanda răvăşită de foamete, în 1847.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰