Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Germania: O navă cargo românească a eşuat. Navigaţia pe Dunăre, blocată

Navigaţia pe Dunăre era blocată miercuri în sudul Germaniei, după ce o navă cargo românească a eşuat din cauza nivelului scăzut al apei, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei

de Redactia Observator

la 12.08.2015 , 17:12

Navigaţia pe Dunăre era blocată miercuri în sudul Germaniei, după ce o navă cargo românească a eşuat din cauza nivelului scăzut al apei, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei

Un purtător de cuvânt al poliţiei bavareze a declarat că în prezent sunt depuse eforturi pentru descărcarea navei, care a eşuat în apropiere de Niederalteich, în landul Bavaria. Deocamdată nu se ştie când se va încheia operaţiunea de descărcare a navei, dar este posibil să dureze până joi, a adăugat el.

Navigaţia pe Dunăre şi Rin în Germania a fost perturbată săptămâna aceasta din cauza nivelului scăzut al apei.

Articolul continuă după reclamă

Dunărea este o rută importantă de transport pentru produsele petroliere şi pentru exporturile de cereale din estul Europei spre vest. Aproximativ 30 de nave sunt imobilizate în prezent din cauza blocajului de pe Dunăre, a precizat purtătorul de cuvânt al poliţiei, potrivit Mediafax,

Deocamdată nu se ştie dacă navigaţia pe Dunăre va fi reluată imediat, deoarece nivelul redus al apei râului Isar, un afluent al fluviului, a determinat formarea unor curenţi puternici care aduc pietriş spre Dunăre, a mai afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că în prezent are loc o operaţiune de dragare pentru a remedia această problemă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri externe » Germania: O navă cargo românească a eşuat. Navigaţia pe Dunăre, blocată