Grecia: Euclid Tsakalotos, noul ministru de finanțe
Ministrul adjunct grec de externe Euclid Tsakalotos, coordonator al negocierilor cu creditorii Greciei (UE și FMI), a fost numit luni în funcția de ministru de finanțe, după demisia din acest post a lui Yanis Varoufakis, a anunțat președinția elenă

Desemnarea lui Euclid Tsakalotos în funcția de ministru de finanțe a fost convenită la o reuniune a liderilor formațiunilor politice parlamentare, desfășurată anterior la sediul președinției.
Euclid Tsakalotos urmează să depună jurământul în cadrul unei ceremonii prevăzută în cursul serii de luni. În noua sa calitate, Tsakalotos va participa marți la reuniunea extraordinară de la Bruxelles a miniștrilor de finanțe din zona euro (Eurogrup), reuniune convocată în urma referendumului de duminică din Grecia, prin care populația elenă a respins ultimele propuneri ale creditorilor internaționali.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰