Haos pe aeroporturile din SUA, după o defecţiune apărută în sistemul informatic naţional. Peste 760 de zboruri, întârziate
Haos pe aeroporturile din Statele Unite. Din cauza unei probleme tehnice la sistemul informatic, timp de mai bine de patru ore, toate decolările au fost oprite. În urma defecțiunii, piloții nu mai puteau fi anunţaţi cu privire la potențialele pericole pe rutele de zbor. Au fost afectate aproape 8.000 de zboruri.
O oprire la sol este o măsură de control al traficului aerian care încetineşte sau opreşte aeronavele pe un anumit aeroport. Peste 760 de zboruri au fost întârziate în interiorul, spre sau dinspre Statele Unite începând de miercuri la ora locală 6:30 (13.30, ora României), arată site-ul de urmărire a zborurilor FlightAware. FAA a anunţat miercuri că toate cursele interne au fost suspendate până la ora 09.00 (14.00 GMT), din cauza unei disfuncţionalităţi majore de sistem.
Compania United Airlines a anunţat că a amânat temporar toate zborurile interne şi că va publica o actualizare atunci când va afla mai multe informaţii de la FAA. "Pasagerii se pot aştepta la întârzieri în această dimineaţă şi pe tot parcursul zilei", a anunţat Aeroportul Internaţional Austin-Bergstrom pe Twitter.
FAA a precizat că lucrează pentru a restabili sistemul care avertizează piloţii cu privire la pericolele şi modificările aduse instalaţiilor şi procedurilor aeroportuare, care a încetat să mai proceseze informaţiile actualizate. "FAA lucrează în continuare pentru a restabili complet sistemul de notificare a misiunilor aeriene (NOTAM) în urma unei întreruperi. În timp ce unele funcţii încep să revină la normal, operaţiunile Sistemului Naţional de Spaţiu Aerian rămân limitate", a precizat FAA pe Twitter.
Sistemul de notificare NOTAM a "căzut", potrivit FAA
NOTAM reprezintă o notificare ce conţine informaţii esenţiale pentru personalul implicat în operaţiunile de zbor, dar care nu sunt cunoscute cu suficient timp înainte pentru a fi făcute publice prin alte mijloace. Într-un avertisment anterior pe site-ul său, FAA precizase că sistemul său NOTAM a "căzut", deşi avertizările NOTAM emise înainte de întrerupere puteau fi încă vizualizate.
Informaţiile pot ajunge până la 200 de pagini pentru zborurile internaţionale pe distanţe lungi şi pot include elemente precum închideri de piste, avertismente privind pericolul legat de păsări şi obstacole reprezentate de construcţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰