Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Idei ciudate pentru Ziua Îndrăgostiţilor

Îndrăgostiţii din diferite părţi ale planetei se străduiesc să găsească moduri originale de a petrece ziua de azi împreună cu perechile lor.

de Redactia Observator

la 13.05.2014 , 15:40

Iar ideile nu lipsesc, oferite mai mult sau mai puţin dezinteresat. 

În Japonia, tradiţia este ca femeile să le facă bărbaţilor daruri de Sfântul Valentin. Iar un cadou plăcut pentru amândoi poate fi o baie de ciocolată. Ideea vine de la administraţia unei staţiuni de băi termale care, în aceste zile, îşi îmbogăţeşte apele cu ciocolată.

Amatorii de băi de ciocolată nu trebuie să se grăbească, deoarece serviciul nu este oferit doar de Sfântul Valentin, ci până la 20 martie.

Vezi și

O altă sugestie inedită a apărut la Londra, tot pentru femeile care vor să-şi surprindă iubiţii. O pictoriţă le propune să devină eroinele unui tablou sexy. Atmosfera relaxată şi o cupă de şampanie le ajută pe cliente să scape de emoţii şi să pozeze într-o atitudine cât mai seducătoare.

Pe acelaşi subiect

Mai practici, militanţii unei organizaţii pentru prevenirea SIDA din Peru au prefaţat Ziua Îndrăgostiţilor printr-o distribuire gratuită de. prezervative. Ei şi-au dat seama că operaţiunea ar putea şoca, aşa că au prefăcut-o într-un vesel festival de stradă.

Deşi străin de cultura rusă, Sfântul Valentin a cucerit şi locul Jocurilor Olimpice de Iarnă, Soci. Magazinele ornate cu inimioare au prefăcut oraşul Olimpiadei într-un oraş al iubirii.

Atmosfera romantică este întregită şi de vremea caldă, nepotrivită pentru sporturi de iarnă dar cum nu se poate mai bună pentru idile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri externe » Idei ciudate pentru Ziua Îndrăgostiţilor