Galerie foto O cobră regală, lungă de patru metri, găsită ascunsă sub casa unei familii, în Thailanda

O cobră regală a stârnit panică teribilă într-o familie din Thailanda, după ce a fost găsită ascunsă sub casă.

de Larisa Andreescu

la 17.02.2021 , 18:19

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

Locuitorii îngroziți i-au chemat pe salvatori după ce un alt șarpe a fost văzut, pentru a patra oară în doar o săptămână, în casa lor din provincia Phang Nga, Thailanda, pe 10 februarie.

Familia a așteptat afară, în compania vecinilor curioşi, în timp ce Bam Similan, specialist în pridnerea şerpilor, a căutat reptila.

Bărbatul, care a fost nevoit să sape printre pietre pentru a lărgi decalajul, a găsit creatura uriaşă de mai bine de 11 kilograme ascunsă printre crăpături, într-o zonă a casei în care fusese instalată o ţeavă spre mini-piscină, potrivit profimedia.

Articolul continuă după reclamă

Bam a spus că sezonul de împerechere al cobrelor regale are loc în această lună, așa că reptilele caută un adăpost sigur pentru reproducere și pentru construirea unui cuib.

„În timpul sezonului de împerechere, o mulțime de șerpi ies din pădure pentru a se reproduce. Am primit mai multe apeluri pentru ajutor în această săptămână. Fiți întotdeauna atenți și nu încercați niciodată să le îndepărtaţi singuri pentru că sunt extrem de periculoase” a declarat specialistul.

Cobra a fost băgată într-un sac și adusă la un centru pentru a fi eliberată a doua zi în pădure.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Credeţi că Ilie Bolojan va rămâne premierul României?
Observator » Ştiri externe » O cobră regală, lungă de patru metri, găsită ascunsă sub casa unei familii, în Thailanda