Împăcare istorică la Jocurile Olimpice. Kim Jong-Un l-a invitat pe președintele sud-coreean la Phenian
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-in să participe la un summit la Phenian, a anunţat astăzi preşedinţia sud-core
Liderul nord-coreean Kim Jong-Un l-a invitat pe preşedintele sud-coreean Moon Jae-in să participe la un summit la Phenian, a anunţat astăzi preşedinţia sud-coreeană, relatează AFP.
Potrivit acestei invitaţii, transmise de Kim Yo Jong, sora numărului un nord-coreean în vizită în Coreea de Sud pentru a asista la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Pyeongchang, liderul nord-coreean este pregătit să se întâlnească cu preşedintele sud-coreean 'cât mai curând posibil' a anunţat un purtător de cuvânt al Casei Albastre, preşedinţia sud-coreeană, conform Agerpres.
Preşedintele sud-coreean, Moon Jae-In, s-a întâlnit sâmbătă, la Seul, cu preşedintele onorific al Coreii de Nord, Kim Yong-Nam, şi cu sora liderului Kim Jong-Un, dialog istoric în ciuda avertismentelor Washingtonului asupra unei "ofensive a farmecului" olimpic din partea Phenianului, notează AFP.
Moon a primit-o la Casa Albastră, sediul preşedinţiei sud-coreene, pe Kim Yo Jong, prima membră a dinastiei conducătoare din Nord care a păşit pe teritoriul marelui rival de la sfârşitul războiului din Coreea.
Coreea de Nord a trimis o echipă de sportivi la Olimpiadă după ce în discursul său de Anul Nou liderul nord-coreean Kim Jong-un a adoptat un ton conciliator în privinţa relaţiilor cu Seulul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰