În 1993, un crescător a donat 300 de bizoni în Oklahoma. Azi, peste 2.000 ajută la refacerea ecosistemului
Urmărește ObservatorNews pe Discover
În 1993, un crescător de animale a donat 300 de bizoni americani. Ei au fost atunci eliberați pe o prerie din Oklahoma. Astăzi, peste 2.000 de bizoni trăiesc în rezervație și contribuie la refacerea unuia dintre cele mai amenințate ecosisteme de pe Pământ.
În 1993, crescătorii de animale Kenneth și Dianna Adams, din Oklahoma, au donat 300 de bizoni americani organizației The Nature Conservancy, punând bazele unui proiect de conservare menit să refacă unul dintre cele mai amenințate ecosisteme din America de Nord.
După mai bine de 30 de ani, turma de 300 de bizoni s-a transformat într-una de 2.000 de exemplare care trăiesc în libertate în rezervația situată în apropierea orașului Pawhuska - Oklahoma. Întinsă pe o suprafață de 39.650 de acri, rezervația protejează o întindere rară de prerie cu ierburi înalte, unde pășunatul bizonilor și incendiile controlate cu atenție contribuie la menținerea echilibrului natural al ecosistemului.
Animalele influențează dezvoltarea plantelor autohtone, creează habitate pentru alte specii și ajută la conservarea proceselor ecologice care au modelat Marile Câmpii ale Americii de Nord timp de mii de ani. Reintroducerea lor este deosebit de importantă, deoarece în prezent mai există mai puțin de 4% din suprafața originală a preriilor cu ierburi înalte.
Turma a primit numele Christina Adams Bison Herd, după fiica celor doi crescători. Populația tot mai numeroasă de bizoni a devenit una dintre caracteristicile definitorii ale rezervației, unde animalele se deplasează liber pe întinderile de prerie și pasc printre plantele autohtone. Proiectul demonstrează cum reintroducerea unei specii native poate contribui la protejarea unui întreg peisaj natural. Rezervația adăpostește sute de specii de plante și animale, ceea ce face ca administrarea pe termen lung a pajiștilor sale să fie esențială pentru biodiversitate.
De la 300 de bizoni la o turmă de mii de exemplare
Turma inițială a ajuns în rezervație în toamna anului 1993, când familia Adams a donat animalele de la ferma sa. Organizația The Nature Conservancy a început să constituie rezervația în 1989, prin achiziționarea de terenuri, cu scopul de a proteja și reface preriile cu ierburi înalte din regiune, care dispăreau treptat. De atunci, turma a crescut considerabil.
Animalele sunt gestionate în cadrul programului de conservare al rezervației, care combină administrarea faunei sălbatice cu eforturile de menținere a caracterului natural al pajiștilor. În fiecare toamnă, angajații rezervației și crescătorii de animale din zonă adună bizonii pentru controale medicale, cântărire și vaccinare.
Instituţia folosește și transpondere electronice montate pe crotaliile auriculare pentru a identifica fiecare bizon și pentru a monitoriza informații precum vârsta, greutatea, starea de sănătate și situația reproductivă a fiecăruia dintre animale.
Cum contribuie bizonii la refacerea pajiștilor
Bizonii joacă un rol esențial în modelarea preriei prin obiceiurile lor de hrănire și prin deplasările pe care le fac. Aceștia se hrănesc în principal cu iarbă, influențând speciile de plante care ajung să domine peisajul și creând condiții favorabile dezvoltării altor tipuri de vegetație.
Acest lucru contribuie la menținerea unor pajiști variate, împiedicând un număr restrâns de specii de plante să domine toate zonele. Activitatea bizonilor influențează și solul. Pe măsură ce se deplasează prin rezervație, animalele răscolesc anumite porțiuni de teren, redistribuie substanțele nutritive prin excremente și creează adâncituri în pământ, cunoscute sub numele de wallows, atunci când se rostogolesc pe sol.
Aceste gropi puțin adânci pot acumula apă de ploaie și pot deveni mici habitate pentru insecte și alte viețuitoare sălbatice. Diversitatea rezultată a vegetației și a condițiilor de la nivelul solului susține o gamă mai largă de organisme. Ierburile și plantele cu flori autohtone oferă hrană și adăpost insectelor, în timp ce păsările și mamiferele depind de diferitele habitate existente în prerie.
De ce sunt esențiale incendiile controlate în rezervaţie
Pășunatul bizonilor este combinat cu incendieri controlate, o altă metodă importantă de administrare a preriilor cu ierburi înalte. În absența unor perturbări periodice, plantele lemnoase se pot extinde pe pajiștile deschise, modificând treptat peisajul și reducând suprafețele disponibile pentru speciile adaptate condițiilor de prerie.
The Nature Conservancy folosește o metodă de ardere controlată pe parcele, provocând incendii în diferite sectoare ale rezervației, în momente diferite. Zonele arse recent produc vegetație proaspătă, în timp ce alte sectoare păstrează ierburi mai vechi și oferă faunei sălbatice alte posibilități de hrănire.
Bizonii pasc în aceste zone cu caracteristici diferite, influențând și mai mult dezvoltarea plantelor și contribuind la menținerea unui mozaic de habitate aflat în continuă schimbare. Împreună, pășunatul și focul reproduc o parte dintre procesele naturale care au susținut de-a lungul istoriei ecosistemele din Marile Câmpii. Astfel, rezervația își poate păstra caracterul de pajiște deschisă, fără să ajungă dominată de arbuști și copaci.
Cum pot bizonii să crească diversitatea plantelor
Importanța ecologică a bizonilor este susținută și de cercetări desfășurate pe termen lung la stația de cercetare biologică Konza Prairie din Kansas.
Un studiu publicat în august 2022 a analizat date despre vegetație colectate pe parcursul a aproape trei decenii din zone pășunate de bizoni, zone pășunate de bovine și zone în care nu existau erbivore mari, potrivit Times of India.
Cercetătorii au descoperit că numărul speciilor de plante autohtone era cu 103% mai mare la nivelul parcelelor mici și cu 86% mai mare la nivelul bazinelor hidrografice mai extinse în zonele pășunate de bizoni, comparativ cu cele în care nu existau animale care să pască.
Pășunatul bovinelor a dus, de asemenea, la creșterea numărului de specii de plante, însă beneficiile au fost mai reduse. Cercetarea a evidențiat modul în care pășunatul erbivorelor mari native poate influența compoziția vegetației pajiștilor pe perioade îndelungate. Studiul a mai arătat că beneficiile asociate pășunatului bizonilor s-au menținut inclusiv într-o perioadă marcată de secetă severă, subliniind importanța modului în care pasc animalele pentru conservarea biodiversității preriilor.
La mai bine de 30 de ani de la donația inițială, turma continuă să joace un rol central în activitățile de conservare ale rezervației, demonstrând cum fauna sălbatică autohtonă și administrarea atentă a terenurilor pot contribui la menținerea unui ecosistem amenințat pentru generațiile viitoare.
