Video "În fața mea s-a deschis o prăpastie, moartea, iar eu nu voiam să mor". Teroarea celor prinşi în mijlocul puhoaielor catastrofale din Spania
Furtuna Dana a devastat sudul şi estul Spaniei. Cel puțin 62 de oameni, inclusiv copii, au murit în Valencia şi alţi zeci sunt dispăruţi după ce ploile torenţiale au provocat viituri catastrofale. Autorităţile vorbesc despre inundaţii fără precedent, iar oamenii prinşi în mijlocul furtunii povestesc scene înfiorătoare. Mulţi dintre cei surprinşi de puhoaie au cerut ajutorul prin intermediul reţelelor de socializare, al prietenilor și prin orice mijloace pe care le-au avut la dispoziție, având în vedere imposibilitatea de a contacta 112 din cauza prăbușirii liniilor de telefonie.
Zeci de persoane evacuate și salvate din mijlocul puhoaielor au petrecut noaptea în complexul sportiv Petxina din Valencia. Nimeni nu a reuşit să închidă un ochi. Cei 50 de oameni îşi amintesc cu groază ce au trăit când, în doar câteva minute, s-au trezit prinşi într-o avalanşă de apă care i-ar fi putut costa viaţa. Paco încă asimilează că a fost salvat aproape miraculos. Își acoperă picioarele cu un prosop, pentru că apa i-a smuls până și hainele. Are vânătăi și zgârieturi pe brațe, pentru că s-a prins de viaţă cu tot ce a putut: "Viteza apei a fost nebună!", a povestit tânărul pentru El Mundo.
Se întorcea de la serviciu la casa lui din Picassent. Un drum de câțiva kilometri care traversa albia râului Turia - deviată la începutul anilor 1980 pentru a evita inundațiile în oraș. "Era ora 19.30 și am hotărât să traversez zona industrială prin Pedrera. În acel moment nu se întâmpla nimic și nici nu ploua. Dar, înainte de a ajunge la primul sens giratoriu, erau deja mașini care se întorceau avertizând că se revarsă apa", povestşte Paco. Din acel moment, dezastru: "Apa curgea cu o viteză nebună, târa mașinile. Presiunea era extraordinară. Am reușit să ies din mașină și apa m-a trântit de un gard de care am reușit să țin. Apa mi-a rupt hainele. În fața mea s-a deschis o prăpastie, moartea, iar eu nu voiam să mor". Salvarea lui Paco a fost un şofer de TIR care l-a ajutat să urce în camion. "Eu nu mai aveam putere şi nimeni nu ne putea ajuta. Curentul era foarte puternic", descrie Paco scenele trăite. Din fericire, după trei ore, apa a început să scadă și au reușit să se salveze.
- Cel puțin 51 de morţi după inundații catastrofale în Spania. Printre victime şi 4 copii. Valencia, cea mai...
- Inundațiile catastrofale au dezlănţuit haosul în Spania. Imagini dramatice cu maşini luate de puhoaie şi oameni...
- Grindină de mărimea unei mingi de tenis şi maşini luate de ape. O furtună uriaşă a făcut prăpăd în sudul...
"M-am născut din nou", a mai spus tânărul spaniol.
Oamenii prinși în mijlocul furtunii au cerut ajutor prin intermediul rețelelor de socializare
Multe dintre persoanele surprinse de viiturile catastrofale au cerut prin intermediul rețelelor de socializare, al prietenilor și prin orice mijloace pe care le-au avut la dispoziție, având în vedere imposibilitatea de a suna la 112 din cauza prăbușirii liniilor de telefonie, scrie El Pais.
Este cazul acestui mesaj șocant de pe X: "Prietena mea Maite Jurado López este prinsă în Paiporta, lângă centrul rezidențial SAVIA Paiporta. Este în mijlocul apelor, agățată de o plantă. Mașina ei a fost târâtă de curent și este singură", a scris @LausMt. Sau: "Te rog! Important! Există o persoană înconjurată de apă pe șoseaua Corregues, între Catarroja și Albal. Este pe mașină și are nevoie de ajutor urgent".
Carlos Mazon, preşedintele regiunii Valencia, a declarat într-o conferinţă de presă că unele persoane au rămas izolate în zone inaccesibile. Serviciile de urgenţă au îndemnat cetăţenii să evite orice tip de deplasare şi să urmărească actualizările din surse oficiale. Agenţia naţională de meteorologie AEMET, a declarat cod roşu de vreme severă în Valencia, în contextul în care unele zone, precum Turis şi Utiel, au înregistrat 200 mm de precipitaţii. Meteorologii spanioli mențin alerta roșie, estimând că precipitațiile extreme vor continua până joi.
Bilanțul tragic în Spania: ce puţin 62 de morţi în urma inundaţiilor devastatoare
Autorităţile anunţă că cel puţin 62 de oameni, inclusiv mai mulţi copii, au murit în Valencia. Maşinile au părut de jucărie în faţa puhoielor, iar unii oameni au fost salvaţi din case în ultima clipă.
În unele zone, au căzut şi 400 de litri de precipitaţii pe metrul pătrat, iar zeci de oameni și-au petrecut noaptea în mașini, pe acoperișurile magazinelor sau benzinăriilor, aşteptând să fie salvati de serviciile de urgență. Cel puţin 40 de drumuri din Valencia au fost închise, inclusiv autostrăzi. În tot acest timp, pe străzi s-au dezlănţuit haosul. Autoturismele au părut de jucărie în faţa puhoaielor. Haos a fost şi pe calea ferată - un tren de mare viteză în care se aflau aproape 300 de pasageri a deraiat în Andaluzia. La aeroportul din Valencia, zeci de zboruri au fost redirecţionate, iar alte zece au fost anulate. În Andaluzia, râul Guadalhorce s-a revărsat, iar pompierii au salvat în ultima clipă 14 persoane. Furtuna a venit şi cu grindină. Sute de parbrize au fost sparte şi serele au fost distruse. La operaţiunile de salvare s-a alăturat şi armata, iar printre cei dispăruţi se află şi doi membri ai Gărzii Civile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰