În premieră: Scrisori ce au aparţinut celebrei actriţe Audrey Hepburn, dar care nu au fost prezentate niciodată în public, scoase la licitaţie
La sfârşitul lunii iunie, casa Bonhams va scoate la vânzare, în cadrul unei licitaţii la Londra, mai multe scrisori ce au aparţinut actriţei de film Audrey Hepburn. Scrisorile au fost estimate la un preţ de aproximativ 4.000 de lire sterline (5.600 de dolari).

La sfârşitul lunii iunie, casa Bonhams va scoate la vânzare, în cadrul unei licitaţii la Londra, mai multe scrisori ce au aparţinut actriţei de film Audrey Hepburn. Scrisorile au fost estimate la un preţ de aproximativ 4.000 de lire sterline (5.600 de dolari).
Cele 10 scrisori au fost expediate între 1951 şi 1960 de Audrey către mentorul şi prietenul ei Felix Aylmer, căruia îi povestea despre ruperea logodnei, căsătorie, avort şi naşterea primului ei copil.
Într-una dintre ele, datată din 1951, Audrey Hepburn, pe atunci în vârstă de 22 de ani, scria: “Nu-mi vine să cred. Sunt în Monte Carlo şi lucrez pentru un film francez. Acest loc este rupt din rai şi tot proiectul reprezintă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viaţă”.
Hepburn făcea referire la filmările de la ”Monte Carlo Baby”, unul dintre filmele pe care le-a turnat la începutul carierei sale.
- Ţara din Europa unde Poşta nu va mai livra scrisori. "Ne vom concentra pe colete"
- De ce a purtat Putin pentru prima dată camuflaj militar în Kursk: "A făcut un tur al victoriei"
- Turistă, filmată în timp ce ia un pui de wombat de lângă mama lui pentru o poză, în Australia. Tânăra şi-ar...
- Napoli, zguduit de un puternic cutremur de suprafaţă, noaptea trecută. Oamenii au fugit speriaţi din case, o...
- Condamnare pentru fizicianul român implicat în atacul asupra consulatului rus din Marsilia. Cum şi-a justificat...
Un an mai târziu, Hepburn îi scria bunului ei prieten că a rupt logodna cu James Hanson.
A urmat apoi o scrisoare plină de bucurie, în care actriţa vorbea despre primul ei soţ, actorul Mel Ferrer, cu care s-a căsătorit într-o ceremonie privată, în 1954.
După două avorturi spontane, ultima scrisoare din această colecţie debordează de bucurie, întrucât vorbeşte despre fericirea pe care cunoscuta actriţa resimţea în acel moment, după naşterea primului ei copil, Sean Ferrer.
sursa: news.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰