Îngerii au coborât într-un orășel din Cehia, spre bucuria a mii de vizitatori din toată ţara
Un orăşel din Cehia şi-a creat, cu aproape două decenii în urmă, o tradiţie de Crăciun care atrage, acum, mii de vizitatori din toată ţara. Trei îngeri interpretaţi de tinere localnice coboară pe cabluri din turnul bisericii, înalt de 30 de metri, până în târgul de Crăciun din piaţa orăşelului.

Evenimentul s-a inspirat din momentul inaugural al carnavalului de la Veneţia. Deşi turnul bisericii din Cehia este mai puţin înalt decât cel din piaţa San Marco, cascadoria presupune destule riscuri.
Dar fetele nu se tem să joace rolul îngerilor şi spun că senzaţia coborârii în mijlocul pământenilor este minunată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰