Italia: Moarte cumplită pentru trei români, în urma unui accident
Trei persoane au murit, după ce două vehicule în care se aflau în total zece români au intrat în coliziune pe o autostradă din nordul Italiei, în apropierea oraşului Padova
Trei persoane au murit, după ce două vehicule în care se aflau în total zece români au intrat în coliziune pe o autostradă din nordul Italiei, în apropierea oraşului Padova
Accidentul a avut loc joi dimineaţă în zona de servicii Limenella, pe Autostrada A4, în Villafranca Padovana, la periferia oraşului italian Padova, conform Mediafax.
Un autoturism Mazda în care erau trei femei şi un bărbat, toţi români, a intrat în coliziune cu o autoutilitară aparţinând unui cetăţean suedez, dar în care erau alţi şase cetăţeni ai României. După coliziunea iniţială, cele două vehicule au fost lovite de un autotren condus de un cetăţean din Senegal.
Autoturismul Mazda a luat foc, iar trei români au murit carbonizaţi. O femeie a fost scoasă din maşină de şoferul TIR-ului şi este în stare gravă la un spital din Padova. Nu există detalii despre starea celor şase români din autoutilitară.
Din cauza accidentului, un segment al Autostrăzii A4 a fost blocat aproximativ şapte ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰