Observator » Ştiri externe » Japonia nu a detectat radiații după testul nuclear nord-coreean

Japonia nu a detectat radiații după testul nuclear nord-coreean

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 06.01.2016, 12:35 | Modificat la 06.01.2016, 12:37

Japonia nu a detectat radiații la stațiile sale de monitorizare după testul nuclear întreprins miercuri de Coreea de Nord, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Tokyo, Yoshihide Suga

Japonia nu a detectat radiații la stațiile sale de monitorizare după testul nuclear întreprins miercuri de Coreea de Nord, a anunțat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Tokyo, Yoshihide Suga

'Până la ora 04.45 pm, nu au fost detectate radiații la nicio stație de monitorizare japoneză', a declarat oficialul, într-o conferință de presă.

Japonia ar putea propune la Organizația Națiunilor Unite o serie de sancțiuni economice și de altă natură împotriva Coreii de Nord, în cooperare cu Statele Unite ale Americii, a mai indicat Yoshihide Suga, fără a oferi detalii.

Articolul continuă după reclamă

Imediat după anunțul Phenianului, premierul japonez Shinzo Abe a calificat testul cu bombă cu hidrogen drept 'o amenințare gravă pentru securitatea' Japoniei.