Observator » Ştiri externe » Lacul Michigan din nordul SUA, îngheţat în martie

Lacul Michigan din nordul SUA, îngheţat în martie

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 11.03.2014, 07:30 | Modificat la 11.03.2014, 08:47

Deşi este, deja, luna martie, spărgătoarele de gheaţă au, încă, mult de lucru pe lacul Michigan din nordul Statelor Unite. Sâmbătă s-a consemnat, chiar, un record absolut: peste 93 la sută din suprafaţa lacului era acoperită cu gheaţă.

 Precedentul record data din 1979. Meteorologii avertizează, însă, că fenomenul nu reprezintă o dovadă împotriva încălzirii atmosferei globale.

Şi aceasta pentru că, pe termen lung, tendinţa este, dimpotrivă, de reducere a suprafeţei acoperite cu gheaţă în timpul iernii. Lacul Michigan este unul din cele cinci Mari Lacuri de la graniţa Statelor Unite cu Canada.